Dunărea a inundat Budapesta. Stația de metrou a fost închisă, iar două porți de protecție protejează Parlamentul. Primarul: „Partea grea urmează să vină”

Dunărea a inundat Budapesta. Stația de metrou a fost închisă, iar două porți de protecție protejează Parlamentul. Primarul: „Partea grea urmează să vină”

Alertă la Budapesta, după ce Dunărea a inundat oraşul, inclusiv faleza din faţa Parlamentului. Nivelul apei a crescut cu 15 centimetri faţă de ziua precedentă. Stația de metrou a fost închisă, au anunțat autoritățile. „Partea grea urmează să vină”, a transmis primarul orașului.

„Începând de astăzi, stația de metrou Batthyány va fi închisă, trenurile vor trece doar prin peron și nu veți mai putea urca sau coborâ. Cât timp stația de metrou va fi închisă, autobuzul 39 va circula mai des între Széll Kálmán tér și Batthyány tér, iar pe această rută circulă și autobuzele. (...) Până acum totul decurge conform planului, dar partea grea urmează să vină. (...)Cei care nu participati la apărare, priviți Dunărea de pe linia cheiului superior! Aveți grijă unii de alții, aveți grijă de orașul nostru”, a transmis primarul Budapestei, Gergely Karácsony.

Dunărea a inundat faleza și portul FOTO: x

Dunărea a inundat faleza și portul FOTO: x

Dunărea are, în acest moment, 7,5 metri, iar specialiștii se așteaptă ca nivelul să ajungă la 8,5 metri.

Mii de soldați au ridicat diguri din saci de nisip. Peste 10.000 de voluntari muncesc la foc continuu pentru a ridica diguri.

Două porți de protecție împotriva inundațiilor protejează Parlamentul, a declarat Gábor Horváth, inginer mecanic al Oficiului Parlamentului, într-un videoclip publicat pe pagina oficială de Instagram a clădirii Parlamentului.

Porțile au fost construite în 2013, în același timp cu garajul subteran și centrul de vizitatori. Ambele sunt din fier, una are 8,5 metri lungime și 3,5 metri înălțime, în timp ce cealaltă are 5,5 metri lungime și 3,5 metri înălțime.

Dunărea amenință Budapesta FOTO: Gergely Karácsony/FB

Dunărea amenință Budapesta FOTO: Gergely Karácsony/FB

Potrivit lui Gábor Horváth, porțile au fost trase pe role și apoi strânse pe o structură de etanșare din cauciuc, astfel încât apa să nu poată trece prin ele.

Fechet: Nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm!

Ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, a declarat joi, că nu există niciun pericol pentru țara noastră, însă vor fi verificate digurile de apărare.

„La intrarea în țară avem debit de 4.200 mc/secundă. E puțin peste media anuală a lunii septembrie, de 3.800, dar până acum n-avem niciun pericol. Urmărim cu mare atenție ce se întâmplă în Ungaria, mai sus pe Dunăre. Am dispus să fie reverificat fiecare metru de dig de apărare pe Dunăre, pentru a ne asigura că ce ne-au spus specialiștii se va adeveri, că România e în afara oricărui pericol”, a explicat ministrul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!