Dumitru: Examenul de definitivat în învățământ poate fi susținut și după trei încercări nereușite succesive

Dumitru: Examenul de definitivat în învățământ poate fi susținut și după trei încercări nereușite succesive

Profesorii care nu reușesc să promoveze examenul de definitivat după trei încercări succesive vor putea da examenul a patra oară numai după un an de practică pedagogică și cu achitarea unei taxe, a anunțat joi ministrul Educației, Mircea Dumitru.

 

"În ceea ce privește învățământul preuniversitar, (...) venim în întâmpinarea unui segment foarte important de (...) profesori care ne-au semnalat faptul că în momentul de față modul în care este organizat definitivatul împiedică pe unii dintre aceștia să-și dezvolte o carieră. În esență, până acum un candidat putea să susțină doar de maximum trei ori examenul de definitivat. Prin măsura pe care am adoptat-o astăzi dăm posibilitatea celor care nu au reușit după trei încercări succesive să obțină definitivatul să continue să își dezvolte cariera lor profesională într-o a patra încercare sau în mai multe încercări, dar cu condiția ca, după cea de-a treia încercare nereușită, să intervină o perioadă de cel puțin un an în care să facă o practică pedagogică la clasă. Adică nu poate să treacă direct să susțină o a patra probă de examen, dacă nu a făcut această practică pedagogică. De asemenea, de la cea de-a patra încercare este nevoie să se plătească și o taxă care va fi fixată de Ministerul Educației", a explicat Dumitru, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Noile reglementări au fost introduse printr-o ordonanță de urgență care aduce mai multe modificări la Legea Educației Naționale.

Actul normativ reglementează și forma de echivalare a gradului didactic I pentru personalul didactic care a obținut titlul științific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul științelor educației și care îndeplinește cumulativ condițiile de formare inițială și condițiile de vechime la catedră, de minimum patru ani de la obținerea definitivării în învățământ.

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, ordonanța de urgență mai stipulează că "învățământul special integrat se organizează în învățământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preșcolar și elev cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale în grupe, clase sau formațiuni de studiu în învățământul de masă".

Totodată, ordonanța aduce modificări privind funcționarea școlilor doctorale. Actul normativ "prevede acreditarea temporară a școlilor doctorale, pentru anul 2016-2017, până la aprobarea noii metodologii de evaluare externă și derularea evaluărilor externe necesare acreditării școlilor doctorale, astfel încât acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale și să poată emite diplome și titluri universitare recunoscute de către MENCS".

"Se modifică, de asemenea, condițiile pentru ocuparea funcției didactice de profesor universitar, înlocuindu-se criteriul deținerii atestatului de abilitare cu cel al deținerii calității de conducător de doctorat. Noua reglementare referitoare la ocuparea funcției de profesor universitar se aplică începând cu anul universitar 2017-2018", se mai arată în comunicatul Guvernului.

Totodată, potrivit Executivului, prin actul normativ aprobat joi "universitățile care, în urma evaluării instituționale, nu îndeplinesc standardele de calitate, vor depune un dosar prin care solicită o nouă evaluare în termen de doi ani de la data primei evaluări", iar cele care nu îndeplinesc standardele de calitate, în cadrul a două evaluări instituționale consecutive, vor intra în proces de lichidare.

Ordonanța adoptată de Executiv mai prevede și trecerea Institutului Național de Cercetare "Cantacuzino", din subordinea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare în subordinea Ministerului Sănătății, cu patrimoniul și personalul aferente.

AGERPRES/(A, AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!