Dumitraşcu (FSANP): Vom continua protestele; presiunea socială trebuie să fie continuă ca să însemne ceva

Dumitraşcu (FSANP): Vom continua protestele; presiunea socială trebuie să fie continuă ca să însemne ceva

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor continua protestele, deoarece presiunea socială faţă de Guvern trebuie să fie constantă, a afirmat, vineri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, la protestul organizat în faţa Palatului Parlamentului.

"După aceste proteste, evident că vom continua acţiunile. La acest moment am profitat de întâlnirea în România a miniştrilor europeni de Interne şi Justiţie, ştiind că este un subiect de interes şi sperând că, odată ce aceste probleme ajung şi la urechile oficialilor europeni, Guvernul României va lua ceva măsuri. Nu ne aşteptăm la rezultate spectaculoase, ştim că presiunea socială trebuie să fie continuă ca să însemne ceva. O să continuăm acţiunile de protest, o să mergem în continuare în instanţele de judecată şi sperăm că până la urmă decidenţii politici se vor trezi. Acum sau la alegeri", a declarat liderul sindical.

Şeful sindicaliştilor din penitenciare a reiterat solicitările protestatarilor, şi anume: condiţii de lucru mai bune, salarizare echitabilă şi încetarea discriminării pentru pensionarii militari.

"Problemele în sistemul penitenciar - şi în general în acest sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - sunt extrem de multe, dar am încercat să sintetizăm şi să avem o listă scurtă, pentru că politicianul român are atenţia destul de îngustă. Sunt trei mari revendicări: condiţii de lucru mai bune, salarizare echitabilă şi încetarea discriminărilor pentru pensionarii militari. Cerem condiţii de lucru mai bune, cerem dotări şi logistică, în aşa fel încât să putem să ne facem datoria în condiţii bune. Am cerut o salarizare echitabilă: cerem, practic, Guvernului să pună în aplicare legea aşa cum a fost ea aprobată de Parlamentul României, deoarece de doi ani salarizarea este îngheţată pentru acest sector de activitate - pentru poliţişti, pentru angajaţii din penitenciare şi pentru militari. Or, aşa ceva nu poate fi acceptat, mai ales în condiţiile în care inflaţia creşte, iar puterea de cumpărare scade. O a treia şi ultimă revendicare este cea legată de sistemul pensiilor militare: anul trecut, în 2017, acestea au scăzut cu peste 30% printr-un artificiu, printr-o scamatorie legislativă care le-a eliminat militarilor drepturile obţinute în vederea pensionării", a explicat Sorin Dumitraşcu.

În jur de 200 de sindicalişti reprezentând angajaţi din poliţie, din penitenciare şi pensionari militari au protestat vineri în faţa Parlamentului pentru salarii echitabile, condiţii de lucru mai bune şi oprirea discriminării pensionarilor militari.

Alături de reprezentanţii FSANP, la manifestaţie au participat membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), ai Forumului Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).

Sindicaliştii au ales să organizeze acest protest în faţa Palatului Parlamentului, întrucât miniştrii Justiţiei şi ai Afacerilor Interne din statele membre UE au participat în acea clădire la o reuniune informală desfăşurată în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Peste 100 de sindicalişti au protestat şi joi în faţa Ministerului de Interne, având aceleaşi solicitări. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!