Echipa patronată de Gigi Becali a reuşit să se califice în turul trei preliminar de Conference League după ce a trecut în dublă manşă de Sarburtalo (0-1, 4-2).
Miercuri, formaţia bucureşteană va face deplasarea în Slovacia unde va juca manşa tur cu Dunajka Streda. Partida va avea loc la ora 21:30 în localitatea cu acelaşi nume care este înfrăţită cu Odorheiu Secuiesc. În această regiune marea majoritate a populaţiei sunt etnici maghiari.
Va fi un duel de la distanţă între Gigi Becali şi Viktor Orban. Patronul FCSB-ului a declarat că nu are nicio emoţie şi dacă acea echipă e susţinută de guvernul machiar, o va spulbera.
"Dacă mi-aţi zis cu cine joc mai departe, nu mai am nicio emoţie. Dacă acea echipă e susţinută de guvernul maghiar, o voi spulbera! Voi spulbera tot ce ţine de Viktor Orban, mai ales după ultimele declaraţii pe care le-a dat", a spus Gigi Becali.Viltor Orban a fost de mai multe ori la meciurile echipei din Slovacia, la fel cum a procedat şi cu Sepsi OSK atunci când aceştia au jucat în cupele europene. El s-a afişat în tribuna oficială alături de Oszkar Vilagi, patronul formaţiei Dunajka Streda. Oszkar Vilagi este şi director al rafinăriei Slovnaft/MOL.
La toate partidele disputate pe teren propriu de Dunajka Streda fanii umplu gardurile stadionului cu steagurile Ungariei. De asemenea, suporterii cântă versurile melodiei Nelkuled, un imn neoficial al maghiarilor din întreaga lume, ce îi aparţine lui Ismeros Arcok.
Dunajka Streda, ocupă poziţia a patra în campionatul din Slovacia. În primul tur preliminar a trecut de Cliftonvile, din Irlanda de Nord (2-1, 3-0). În turul doi preliminar Dunajka a eliminat formaşia Vikingur din Feroe (2-0, 2-0).