Ducesa de Sussex revine în atenţia publicului. Meghan Markle a obținut un nou contract de podcast

Ducesa de Sussex revine în atenţia publicului. Meghan Markle a obținut un nou contract de podcast

La mai puțin de un an după ce Prințul Harry și Meghan, Ducesa de Sussex, au pus capăt parteneriatului cu Spotify, Meghan are un nou partener de podcasting, anunţă CNN .

Meghan Markle, pe vremea când îşi ţinea podcastul la Spotify, FOTO arhivă

Meghan Markle, pe vremea când îşi ţinea podcastul la Spotify, FOTO arhivă

Meghan Markle va aduce un nou podcast la Lemonada Media, care a emis marți un comunicat de presă cu această veste. Numele şi structura acestuia nu au fost încă dezvăluite, singura informaţie fiind că va fi prezentat de Meghan Markle. Pe lângă acest nou podcast, Lemonada va difuza, de asemenea, „Archetypes”, podcastul cu care Meghan care a debutat în 2022 pe Spotify. Termenii financiari ai acordului nu au fost dezvăluiți.

În cadrul noului parteneriat creativ, Lemonada va începe să difuzeze „Archetypes” în această primăvară, ocupându-se de vânzările de publicitate și de distribuție. Podcastul prezintă dialoguri între Meghan și femei celebre din diverse domenii de activitate, inclusiv Mariah Carey, Mindy Kaling și Issa Rae.

„Sunt mândră că mă alătur echipei geniale de la Lemonada pentru a-mi continua dragostea pentru podcasting. Faptul că pot susține o companie fondată de o femeie cu o listă de podcasturi provocatoare și foarte distractive este o modalitate fantastică de a începe anul 2024. Planurile noastre de a relansa «Archetypes», astfel încât mai mulți oameni să aibă acum acces la el, precum și d a lansa un nou podcast dinamic sunt bine puse la punct. Sunt atât de nerăbdătoaresă le pot împărtăși în curând și mă bucur nespus să mă alătur familiei Lemonada" , a declarat Meghan Markle într-un comunicat.

„Talentul lui Meghan ca prezentatoare, creatoare, dar şi ca persoană care poate să susţină un dialog dinamic este de neegalat și suntem încântați să realizăm împreună cu ea o nouă serie, care promovează abordarea ei de a crea artă care contează”, a declarat Jessica Cordova Kramer, CEO și cofondator Lemonada.

Stephanie Wittels Wachs, director de creație și cofondator al companiei, a adăugat: „După ce am început dezvoltarea acestui proiect cu Ducesa de Sussex, am fost impresionați de spiritul ei de colaborare și de viziunea ei clară, împreună cu dorința ei profundă de a construi un mediu în care oamenii să se apropie şi să comunice, să devină o comunitate”.

Compania Lemonada Media este cunoscută ca fiind gazda podcastului Juliei Louis-Dreyfus, „Wiser Than Me with Julia Louis-Dreyfus”, „Choice Words with Samantha Bee” și multe altele.

După ce au renunțat la statutul de membri ai familiei regale și s-au mutat în Statele Unite în 2020, Prinţul Harry și Ducesa de Sussex au obținut numeroase contracte media, inclusiv cu Spotify și Netflix, casa de streaming a seriilor lor de documentare, „Harry & Meghan”, în care au povestit despre relația lor cu mass-media și decizia lor de a părăsi viața regală.

Parteneriatul de mai mulți ani al cuplului cu Spotify s-a încheiat în iunie 2023. La momentul respectiv, ambele companii, Archewell și Spotify, au declarat pentru CNN că „au convenit de comun acord să se despartă și sunt mândri de seria pe care am realizat-o împreună”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!