Dublu suicid în Kiev. Doi frați vitregi, care formau un cuplu, s-au aruncat de la etajul 24 al unui bloc VIDEO
Doi tineri de 17 și 18 ani au decis să-și încheie socotelile cu viața și s-au aruncat luni, 2 octombrie, de la etajul 24 al unui bloc de locuințe din Kiev. Adolescenții, o fată și un băiat, și-au pus la cale sinuciderea și chiar au transmis în direct momentul cumplit.
Vika și Vova au transmis live tragicul incident. Foto: Arhivă
Este vorba despre Vika și Vova, care erau frați vitregi și care locuiau cu alți opt copii în orașul Berezan, regiunea Kiev.
„Locuiau într-o casă mare, unde fiecare dintre copii avea camera lui. Vova era atât de ciudat uneori, de curând se îmbrăca cu haine negre, largi. Și în urmă cu un an sau doi a început să folosească unele substanțe”, a mărturisit un localnic, conform Ziare.com.
Potrivit persoanelor care o cunoșteau pe Vika, aceasta era în clasa a XI-a, era sociabilă și își dorea să meargă la facultate după terminarea liceului. În plus, se pare că ea începuse să-și strângă bani pentru a-și putea continua studiile.
Însă, cu circa șase luni în urmă, cu noscuții au văzut faptul că adolescenta se afla mai mereu în preajma lui Vova și începuse să-i adopte stilul vestimentar. Mulți erau convinși că frații vitregi formau un cuplu și că consumau droguri.
Mai mult decât atât, una dintre surorile vitrege ale celor doi a precizat pe rețeaua de socializare Instagram că Vika și Vova „nu erau morali”.
„Să nu mai vorbim deocamdată, o să explic totul mai târziu”, a răspuns ea unui comentariu lăsat de un internaut. De asemenea, aceasta a transmis ulterior că familia ei nu vrea să discute cu nimeni despre acest subiect.
Cei doi adolescenți au decis să vină în capitala ucraineană pentru a-și pune capăt zilelor. Înainte de tragicul incident cei doi au închiriat un apartament, s-au plimbat pe strada Khreschatik și, potrivit spuselor lor, ar fi întreținut și relații sexuale.
„Noi doi... îmbrățișăm, adulmecăm, petrecem timp împreună. Mă bucur că se întâmplă asta, că sunt cu Vova, și nu cu altcineva”, spunea Vika în transmisiunea live.
În final, aceștia au urcat la etajul 24 al clădirii, au așezat camera și s-au aruncat în gol.
Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional!
Sursa: adevarul.ro