Dubla măsură a lui Crin Antonescu după ce și-a văzut soția europarlamentar
După ce și-a atins singurul lui obiectiv de a o vedea din nou pe soția sa, Adina Vălean, în Parlamentul European, Antonescu are o tentativă jenantă de a reveni pe scena publică. Ca și în 2014, Antonescu a jucat aceeași carte și a așteptat cuminte până Adina Vălean a fost sigură de postul de la Bruxelles, apoi a încercat să agite apele în PNL.
Atacurile declanșate brusc de fostul politician, dispărut de pe scena politică de câțiva ani buni, par a fi realizate la comandă și, paradoxal, în contradicție cu ceea ce declara foarte convins despre conducerea PNL cu doar câteva luni în urmă. Fostul președinte PNL susținea atunci că Nicolae Ciucă ”ar putea fi un foarte bun candidat la președinție, datorită formației sale de militar”. Potrivit G4Media, Crin Antonescu considera în noiembrie 2023 că ”bine ar fi să vină generalul!”, și că ”un militar are niște calități care sunt foarte utile în politică, pentru că şipolitica este o bătălie, cu mijloace civile, fără arme, dar o bătălie”.
În același context, Crin Antonescu, spunea atunci că ”asta nu înseamnă afectarea democrației, ci înseamnă capacitatea de a conduce, pentru că un partid trebuie condus şi un general trebuie să arate că știe să conducă”. Nu știm care sunt lucrurile care s-au întâmplat în ultima perioadă și Crin Antonescu să își schimbe radical părerea.
Nu există decât două variante. Ori și-a atins scopul de a-și vedea soția europarlamentar și, de plictiseală, încearcă să dea declarații la televizor. A două variantă poate fi folosirea lui Antonescu ca voce a unui liberal care atacă propriul partid, în lupta crâncenă care a început pentru alegerile prezidențiale.