DSU: Cei doi bărbaţi răniţi la Inoteşti - transferaţi în străinătate; aeronava MApN a decolat de la Baza 90
Cei doi pacienţi răniţi în incendiul de la Inoteşti , din judeţul Prahova, sunt transferaţi, marţi, în străinătate cu ajutorul unei aeronave aflate în dotarea Ministerului Apărării.
Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe întreg parcursul misiunii de transfer, pacienţii vor fi asistaţi de o echipă medicală din cadrul UPU - SMURD Bucureşti Floreasca.
Aeronava a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, precizează DSU pe pagina de Facebook .
"Urmare a incendiului din data de 1 martie 2021, din comuna Colceag, judeţul Prahova, manifestat într-o hală în care funcţiona o staţie de prelucrare produse petroliere, au rezultat două victime care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. În urma evaluării de specialitate, cei doi bărbaţi prezintă arsuri pe 60 - 70% din suprafaţa corporală. Astfel, în urma realizării rapoartelor comisiilor de evaluare ale medicilor curanţi din unitatea spitalicească unde cei doi bărbaţi, victime ale incendiului, au fost internaţi, s-a decis transferul acestora în străinătate. Odată primite solicitările de transfer ale pacienţilor, personalul DSU din cadrul Serviciului de Monitorizare şi Coordonare Urgenţe Medicale, cu ajutorul ataşaţilor Ministerului Afacerilor Interne, au identificat locurile disponibile şi au realizat documentaţia necesară realizării misiunii de transfer către unităţile spitaliceşti din străinătate, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora. Cei doi pacienţi vor fi transferaţi, în cursul acestei zile, cu ajutorul unei aeronave aflate în dotarea Ministerului Apărării Naţionale, către unităţi spitaliceşti din Belgia (Spitalul Militar Regina Astrid), respectiv Viena (AKH). Pe întreg parcursul misiunii de transfer, pacienţii vor fi asistaţi de o echipă medicală din cadrul UPU - SMURD Bucureşti Floreasca. Aeronava a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian din Otopeni", arată sursa citată.
Conform DSU, în prezent se derulează şi o altă misiune de transfer al unui pacient care prezintă arsuri.
Un elicopter SMURD, aflat în dotarea IGAv, execută o misiune de transport al unei paciente pe ruta Bistriţa Năsăud - Târgu Mureş pentru a fi mai apoi preluată de o altă aeronavă a MApN şi transportată la Graz.
Pe întreg parcursul misiunii de transfer, pacienta va fi asistată de o echipă din cadrul UPU - SMURD Floreasca. AGERPRES