DSU: Acordul pentru funeraliile arhiepiscopului Pimen nu au prevăzut derogări de la normele de sănătate publică

DSU: Acordul pentru funeraliile arhiepiscopului Pimen nu au prevăzut derogări de la normele de sănătate publică

Acordul favorabil exprimat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), respectiv Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI), în vederea organizării funeraliilor părintelui arhiepiscop Pimen s-a realizat strict pe variantele exprimate de organizator şi nu au prevăzut derogări de la normele de sănătate publică, arată Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), luni, într-o postare pe Facebook.


"Date fiind informaţiile şi materialele foto-video apărute în spaţiul public de la slujba de înmormântare a părintelui arhiepiscop Pimen, comunicăm faptul că organizatorul nu a obţinut o derogare din partea INSP, CNCCI pentru realizarea acestei ceremonii. Nerespectarea măsurilor de distanţare şi de protecţie a celor prezenţi din timpul slujbei, conform materialelor apărute în mass-media, exced competenţelor noastre", precizează DSU.

Potrivit sursei citate, pe data de 20 mai, odată cu trecerea în nefiinţă a părintelui arhiepiscop Pimen, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a trimis o solicitare atât CNCCI, cât şi INSP în vederea obţinerii unei aprobări de a realiza slujba de înmormântare a acestuia.

Solicitarea trimisă de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prevedea, conform documentelor ataşate, două variante surprinse sub forma unui program, în care sunt prevăzute, în detaliu, cursul desfăşurării ceremoniei de înmormântare şi regulile privind respectarea măsurilor de protecţie şi de distanţare socială.

Conform celor precizate în solicitare, a fost menţionat faptul că slujba de înmormântare se va desfăşura în aer liber, respectând măsurile aflate în vigoare odată cu intrarea stării de alertă pe teritoriul României, şi anume distanţare socială, respectiv minim doi metri între participanţi, precum şi purtarea măştilor de protecţie în vederea diminuării riscului de infectare a celor prezenţi cu virusul SARS-CoV-2.

"Date fiind aceste precizări, la sediul CNCCI, în cadrul căruia se regăsesc reprezentanţi ai INSP, solicitarea în speţă a fost supusă dezbaterii şi a fost soluţionată favorabil, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei având responsabilitatea de a respecta întocmai una dintre cele două variante exprimate de aceştia pentru a desfăşura slujba de înmormântare a părintelui arhiepiscop Pimen", spune DSU.

Prin acordul exprimat de INSP în vederea organizării funeraliilor în oricare cele două variante expuse, CNCCI a transmis Mitropoliei acordul favorabil, subliniind, de asemenea, respectarea întocmai a celor prevăzute în solicitare. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!