Drumul național interzis din vestul României. Trece prin ținutul sălbatic al unui parc național

Drumul național interzis din vestul României. Trece prin ținutul sălbatic al unui parc național

Drumul național care urma să lege Valea Jiului de Băile Herculane este modernizat la capete, însă aproape jumătate din cei peste 100 de kilometri ai săi au rămas greu accesibili și, în unele zone, impracticabili, cu autoturismele. Unii turiști ignoră avertismentele cu privire la acest drum.

DN 66A. Foto: ISU Hunedoara.

DN 66A. Foto: ISU Hunedoara.

Turiștii care se aventurează pe Drumul Național 66A de la marginea orașului Uricani, spre Băile Herculane, aflate la circa 100 de kilometri, la celălalt capăt al Parcului Național Domogled Valea Cernei, riscă să râmână izolați într-un ținut sălbatic, fără semnal de telefonie și îndepărtat de așezările umane.

Un astfel de incident a avut loc în iulie 2023, când peste 200 de oameni care au participat la o excursie prin Europa, numită „carbage run”, cu mașini vechi, s-au aventurat pe traseu și au rămas blocați în munți. Turiștii, din mai multe țări nu au ținut cont de avertizările cu privire la faptul că un sector al drumului este închis. Unii au susținut că au fost dirijați de gps pe acest drum.

În urmă cu două decenii, statul român plănuia transformarea drumului montan din Parcul Național Domogled Valea Cernei într-o șosea modernă, care urma să lege orașele din Valea Jiului de zona Dunării și a Băilor Herculane.

DN 66A la Câmpușel. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

DN 66A la Câmpușel. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

În anii 2000, a fost modernizat un tronson de circa 20 de kilometri ai DN 66 A, de la ieșirea din Uricani până la Câmpușel, un fost canton forestier, de la poalele munților Retezat și Vâlcan. Lucrările la noua șosea montană, care se oprește la limita județelor Hunedoara și Gorj, urmau să continue spre Băile Herculane, însă au fost oprite după protestele unor organizații de protecție a mediului.

De la Câmpușel (video), traseul spre Băile Herculane continuă pe cea mai dificilă porțiune a DN 66 A, un drum forestier impracticabil cu autoturismele, care se afundă în Parcul Național Domogled Valea Cernei.

„Între kilometrul 50 si kilometrul 59, drumul este momentan impracticabil”, arată reprezentanții Parcului Național Domogled Valea Cernei.

Tronsonul cel mai rău al drumului montan

În 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitaţie publică proiectarea şi construcţia Drumului de legătură DN 66A km 47+600 – 66+204 Câmpu lui Neag – Cerna, care ar fi adăugat încă 20 de kilometri de șosea modernă traseului dintre Valea Jiului și Băile Herculane (video).

„Drumul este parte componentă a drumului naţional DN 66A şi face legătura între Câmpu lui Neag şi Valea Cernei. Drumul naţional DN 66A este asfaltat până la Câmpu lui Neag, continuându-se apoi cu drumul forestier, accesul traficului auto fiind posibil numai pe anumite porţiuni”, informa CNAIR.

Realizarea celor 20 de kilometri de şosea montană se ridica la peste 240 de milioane de lei, însă licitaţia a fost anulată pentru că până la data limită de depunere a cererilor de participare la licitaţie niciun constructor nu a depus oferte. Din 2019, proiectul nu a mai fost scos la licitaţie publică.

În schimb, în luna martie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunța începerea lucrărilor de reabilitare și consolidare a unui sector de circa șapte kilometri din DN 66A, între Uricani și Câmpul lui Neag. Șoseaua (video) deschide calea turiștilor spre câteva locuri spectaculoase din munții Retezat și Vulcan.

Din șoseaua care traversează Valea Jiului de Vest spre izvoare, turiștii pot ajunge la Cheile Buții (video) și în Retezatul Mic.

La capătul drumului asfaltat, călătorii intră în Parcul Național Domogled Valea Cernei, prin pasul Jiul Cerna, pe un drum nemodernizat, afectat de căderile de pietre. Traseul coboară spre Izvoarele Cernei, la coada lacului de acumulare Iovanu, apoi urmează, pe un drum de pământ, conturul lacului, până la barajul Iovanu.

Lucrări pe tronsonul Valea Cernei - Băile Herculane

De aici, pe un drum pietruit continuă prin Cerna Sat și se strecoară prin valea Cernei, până la kilometrul 109, unde se intersectează cu șoseaua DN 67D Baia de Aramă - Băile Herculane. Abia de aici, pe ultimii 30 de kilometri, călătorii regăsesc șoseaua.

În prezent, un sector de 18 kilometri din DN 67 D între Valea Cernei și Băile Herculane se află în șantier.

DN 67 D Valea Cernei - Băile Herculane, în șantier. Foto: DRDP Timișoara

DN 67 D Valea Cernei - Băile Herculane, în șantier. Foto: DRDP Timișoara

„În cadrul proiectului de consolidare a circa 18 kilometri de pe DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane, sector aflat pe raza de administrare a Regionalei Timișoara, constructorul a executat, în ultima perioadă, lucrări la fundațiile adâncite de parapete, ziduri de sprijin în debleu din piatră brută și de rambleu din beton de ciment, iar pe un sector de circa doi kilometri s-a așternut un strat de asfalt”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!