Drulă: Proiectul de buget alocă 14,1 miliarde de lei pentru Transporturi şi Infrastructură în 2021
Proiectul de buget alocă, în total, 14,1 miliarde de lei Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii anul acesta, o creştere de aproape 10% faţă de execuţia din 2020, a scris joi seara ministrul de resort, Cătălin Drulă, pe Facebook.
Potrivit acestuia, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are în 2021 cea mai mare alocare din ultimii 10 ani pentru întreţinerea infrastructurii feroviare, respectiv 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 16,53%.
"Într-un an dificil din punct de vedere bugetar, mă bucur nespus să anunţ respectarea promisiunii de record investiţional în transporturi pentru 2021. Acest Guvern şi-a asumat atât responsabilitatea bugetară în limita de deficit negociată cu Comisia Europeană, dar, mai ales, filosofia că investiţiile sunt cheia relansării economiei României. Alături de vicepremierul Dan Barna şi premierul Florin Cîţu am elaborat un proiect de buget pentru Transporturi şi Infrastructură, care să repună acest domeniu pe un drum ireversibil de dezvoltare şi modernizare a ţării. Proiectul de buget, care va fi adoptat de Executiv şi trimis către Parlament, alocă, în total, 14,1 miliarde de lei pentru Transporturi şi Infrastructură în anul acesta. O creştere de aproape 10% faţă de execuţia din 2020", a spus şeful de la Transporturi.
Pentru investiţiile din fonduri europene, sunt alocate aproape 8 miliarde de lei, ceea ce este un record absolut al ultimului deceniu şi o creştere de mai mult de 30% faţă de 2020, notează Cătălin Drulă.
"Facem căi ferate, autostrăzi, linii de metrou, infrastructură portuară şi aeroportuară din fonduri europene! Am dat o atenţie deosebită domeniului feroviar în acest an. Avem cea mai mare alocare din ultimii 10 ani pentru întreţinerea infrastructurii feroviare: 1,4 miliarde de lei, creştere de 16,53%. Reînnoim calea ferată! De asemenea, avem creşteri de 60% la alocarea pentru reparaţii curente ale infrastructurii feroviare. Am crescut şi suma alocată întreţinerii infrastructurii rutiere! Cu 10% faţă de execuţia preliminată din 2020, adică până la 617 milioane lei. Am spus de la debutul mandatului că bani vor fi. Constructorii şi managerii au primit de la mine mesajul să lucreze cât pot de mult, pentru că e nevoie să creştem România împreună. Avem un buget la Transporturi orientat pe investiţii. Revoluţia bunei guvernări e aici", a transmis ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat joi seara în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor, acesta fiind configurat pe o creştere economică de 4,3%.
Deficitul bugetului general consolidat este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei. AGERPRES