Drulă: CNAIR a lansat licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat luni licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook.
"S-a lansat licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria. CNAIR a lansat azi licitaţia pentru unul dintre cele mai aşteptate proiecte din sudul ţării: drumul de mare viteză care va lega Bucureştiul de Alexandria. Drumul naţional actual DN6 este demult depăşit în termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi. În plus, ca toate drumurile noastre naţionale, străbate foarte multe localităţi", a menţionat Drulă .
El a subliniat că noul model de caiet de sarcini redactat de CNAIR va lăsa libertate constructorului să facă ajustări tehnologice pe proiectul preliminar.
"Licitaţia este bazată pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat în iarnă de CNAIR. Din contract va rezulta un 'preliminary design', o documentaţie la un nivel de detaliu apropiat de un proiect tehnic, dar care totuşi va lăsa libertate constructorilor să vină cu soluţii inovatoare şi să facă ajustări tehnologice pe design", a afirmat şeful de la Transporturi.
Acesta s-a angajat să urmărească evoluţia proiectului până la darea în folosinţă a drumului.
"Este încă o investiţie pentru care am fi putut discuta astăzi de lucrări sau de licitaţie pentru lucrări, dacă proiectarea s-ar fi făcut deja în anii ce au trecut. Din păcate, trebuie să o facem abia acum. Dar aşa se face infrastructura: aşezând cărămizile pentru viitor. Ce vă promitem este că vom urmări cu profesionalism şi pasiune, ca pe toate celelalte proiecte, drumul acestei investiţii până la deschiderea pentru trafic", a dat asigurări Cătălin Drulă.
Pe de altă parte, ministrul a precizat că în foarte scurt timp va fi lansată şi licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova - Lugoj.
"Pe acelaşi model de caiet de sarcini, aşa cum am promis în martie, vom lansa foarte curând licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova - Lugoj (cu o lungime de 250 de km)", a încheiat Drulă. AGERPRES