Drulă: Am semnat un ordin prin care impunem măsuri stricte la navigaţia ambarcaţiunilor pe lacurile Tarniţa şi Fântânele

Drulă: Am semnat un ordin prin care impunem măsuri stricte la navigaţia ambarcaţiunilor pe lacurile Tarniţa şi Fântânele

Navigaţia oricărei ambarcaţiuni propulsate cu combustibili fosili este interzisă pe lacurile Tarniţa şi Fântânele, fiind permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale, potrivit unui ordin semnat de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

"Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigaţia ambarcaţiunilor pe lacurile Tarniţa şi Fântânele. Astfel, este interzisă navigaţia oricărei ambarcaţiuni propulsate cu combustibili fosili. Sunt permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale. Municipiul Cluj se aprovizionează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată. De asemenea, nici poluarea fonică nu va mai exista, ceea ce este un lucru extraordinar atât pentru rezervaţia naturală din jurul lacurilor, cât şi pentru turiştii care petrec o vacanţă acolo", a scris Drulă pe Facebook.



Potrivit acestuia, viteza maximă permisă pentru ambarcaţiuni este de 15 km/h, iar zonele de navigaţie şi cele de înot vor fi clar delimitate pentru siguranţa turiştilor.

"Prin ordinul de ministru se instituie şi amenzi contravenţionale pentru nerespectarea acestor reguli. Supravegherea respectării regulamentului, precum şi aplicarea de sancţiuni cade în sarcina autorităţilor locale. Clujenii au dreptul la apă curată, turiştii au dreptul la linişte, siguranţă şi apă în care pot înota fără a fi expuşi la substanţe toxice. Şi, nu în ultimul rând natura - fauna şi flora - din zonă are dreptul să fie protejată prin aplicarea unor măsuri, care nu pot fi catalogate altfel decât de bun simţ", a adăugat acesta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!