Dronele iraniene folosite de Moscova sunt un simbol al falimentului său militar şi politic, afirmă Zelenski

Dronele iraniene folosite de Moscova sunt un simbol al falimentului său militar şi politic, afirmă Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, marți, că dronele iraniene pe care Moscova le utilizează în ultimele zile reprezintă un simbol al falimentului militar și politic al trupelor rusești.

Volodimir Zelenski Foto Profimedia

Volodimir Zelenski Foto Profimedia

"Chiar faptul că Rusia cere ajutor Iranului este recunoaşterea de către Kremlin a falimentului său militar şi politic", a afirmat preşedintele Zelenski în discursul său zilnic, potrivit Agerpres.

Zelenski nu crede rușii vor fi avantajați din punct de vedere strategic ci dimpotrivă, arată lumii că Moscova se îndreaptă spre înfrângere și încearcă să atragă cu ea și alți complici.

"Din punct de vedere strategic, acest lucru nu îi va ajuta în niciun fel. Doar dovedește lumii că Rusia este pe o traiectorie a înfrângerii și încearcă să implice și pe alții drept complici în activitatea lor de teroare”, a mai spus președintele ucrainean.

Liderul ucrainean a adăugat că timp de decenii rușii au cheltuit miliarde de dolari din cauza complexului militar-industrial, aceștia ajungând să se închine în fața Teheranului pentru a pune mâna pe drone și rachete.

"Timp de decenii au cheltuit miliarde de dolari pe complexul lor militar-industrial şi au ajuns să se încline în faţa Teheranului pentru a obţine drone şi rachete destul de elementare", a mai precizat Zelenski.

Conducerea de la Iran a declarat că este pregătită să poarte discuții cu Kievul pentru a clarifica acuzațiile acestora pe care Teheranul le consideră nefondate. Kiev acuză Iranul că furnizează Rusiei arme și drone pe care aceștia le folosesc pe teritoriul Ucrainei.

"Iranul este pregătit pentru negocieri şi discuţii cu Ucraina pentru a rezolva aceste acuzaţii.", a declarat Nasser Kanani, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, potrivit unui comunicat.

Ucraina a cerut noi sancțiuni împotriva Iranului. De asemenea, diplomația ucraineană i-a propus marți liderului de la Kiev să rupă relațiile diplomatice cu Teheranul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”