Drone maritime ucrainene au atacat portul rusesc Novorossiysk, de la Marea Neagră
Dronele maritime ucrainene au atacat vineri dimineața o bază navală rusă din apropierea portului Novorossiysk de la Marea Neagră, un centru important pentru exporturile rusești, și au fost distruse de navele de război rusești, a declarat Ministerul rus al Apărării, informează Reuters.
07:44 Autoritățile ruse din Krasnodar Krai, citate de agenția RIA Novosti, susțin că nu sunt victime sau pagube în urma atacului cu drone navale ucrainene asupra portului, transmite Reuters.
Atacul a determinat portul Novorossiysk să oprească temporar toate mișcările de nave, potrivit Caspian Pipeline Consortium, care operează un terminal petrolier în acest port.
Utilizatorii rețelelor de socializare rusești au raportat că au auzit explozii și focuri de armă în apropiere de Novorossiysk vineri dimineață. Dacă se confirmă, acesta ar fi primul atac ucrainean asupra unuia dintre principalele porturi comerciale ale Rusiei.
Consorțiul Caspian Pipeline Consortium, care încarcă petrolul pe petroliere la Novorossiysk, a declarat că portul a interzis temporar orice mișcare a navelor. Consorțiul a precizat că instalațiile sale nu au fost avariate, iar încărcările de petrol au continuat pe petrolierele care erau deja ancorate.
Imagini ale localnicilor difuzate de postul de știri online rusesc Astra arată o coloană de fum în largul mării.
Serviciile de urgență din Novorossiysk au confirmat informațiile privind exploziile, iar serviciile de securitate au fost informate, a relatat agenția rusă de presă RIA.
Atacuri în Marea Neagră
Portul este unul dintre cele mai mari din Marea Neagră.
Consorțiul Caspian Pipeline este principalul exportator de țiței kazah.
Confruntările din Marea Neagră și din porturile adiacente s-au intensificat de când Rusia a refuzat luna trecută să prelungească acordul care permitea exporturile sigure de cereale din porturile ucrainene; dronele și rachetele rusești au lovit mai multe instalații portuare ucrainene și silozuri de cereale de la Marea Neagră sau din apropiere.
Rusia a anunțat, de asemenea, un atac cu drone maritime ucrainene asupra navelor sale de război care escortau o navă civilă.
Apărarea aeriană rusă a doborât vineri dimineață 10 drone ucrainene deasupra Crimeei și a suprimat alte trei „neutralizate de războiul electronic”, a declarat Ministerul rus al Apărării, citat de TASS.