Dronă Shahed intactă capturată de ucraineni, „leită” cu drona căzută în Insula Mare a Brăilei

Dronă Shahed intactă capturată de ucraineni, „leită” cu drona căzută în Insula Mare a Brăilei

O dronă Shahed a rușilor, pe care ucrainenii au reușit s-o doboare aproape intactă, prin mijloace electronice, poartă elemente identice cu fragmentele dronei prăbușite zilele trecute în Insula Mare a Brăilei și recuperate de armată. Ministerul Apărării nu a comunicat încă tipul aparatului căzut pe teritoriul României, ci doar a spus că fragmentele „par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă)".

Armata ucraineană a reușit să doboare o dronă Shahed 136, de producție iraniană, pe care rușii le folosesc intensiv în războiul declanșat împotriva Ucrainei.

Drona doborâtă este aproape întreagă, având doar partea din față avariată și motorul din spate. În schimb, carcasa dronei este intactă și și-a păstrat forma binecunoscută, cu aripă delta.

Potrivit mai multor canale ucrainene, drona a fost doborâtă prin mijloace electronice, ceea ce ar explica faptul că este aproape intactă, pentru că nu s-a prăbușit pur și simplu, ci ar fi fost „condusă" în căderea ei.

Elemente identice cu drona de la Brăila

Un element atrage atenția la drona Shahed doborâtă de ucraineni: flapsurile (părțile mobile ale aripilor, care ajută la controlul altitudinii).

drona Shahed Ucraina Drona doborâtă de ucraineni. FOTO: X

Flapsurile dronei Shahed doborâte de ucraineni seamănă până la identitate cu unul dintre fragmentele dronei prăbușite zilele trecute în Insula Mare a Brăilei.

Pozele de la fața locului, apărute întâi în presa locală, au surprins și un fragment de dronă care poartă o inscripție cu caractere chirilice identică cu inscripția de pe drona Shahed doborâtă de ucraineni. Mesajul „НЕ БРАТЬСЯ" în limba rusă se traduce prin „Nu atinge / Nu apuca", în sensul de a nu apuca drona de acea parte, pentru că este mobilă și se poate defecta.

drona Braila Drona prăbușită în Brăila. FOTO: debraila.ro

De asemenea, și pârghiile mobile care ies din aripa fixă a dronei și sunt prinse de flapsuri, pentru a le modifica unghiul și, astfel, altitudinea dronei, arată la fel cu cele provenite de la drona prăbușită în Insula Mare a Brăilei.

MApN a admis că este vorba de o dronă prăbușită

Fragmente provenite de la un obiect căzut din aer, care a provocat un crater mare, au fost găsite în Insula Mare a Brăilei, pe teritoriul României, după ce mai mulți localnici au semnalat posibila prăbușire a unei drone în zonă.

După ce zona a fost izolată și s-au făcut căutări extinse, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că joi seară „au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei".

Fragmentele respective au fost luate și duse într-un laborator al armatei, pentru a fi analizate, a mai precizat MApN, fără a oferi alte amănunte, cum ar fi tipul sau proveniența dronei.

Ce sunt dronele Shahed

Dronele Shahed 136 produse de Iran, pe care rușii le-au rebotezat Gheran 2, pentru a ocoli sancțiunile internaționale, sunt printre cele mai folosite arme pentru lovituri de la distanță împotriva Ucrainei.

Deși zboară la viteze și altitudini mici, dronele Shahed pot produce pagube importante, pentru că sunt destul de mici pentru a le face greu de reperat.

Ele pot duce o încărcătură de până la 50 de kilograme de explozibil, destul pentru a provoca pagube serioase clădirilor și infrastructurii civile.

În plus, sunt ieftine în comparație cu rachetele ghidate, ceea ce le face mult mai eficiente din punct de vedere economic.

Acest lucru s-a văzut și joi noapte, când Rusia a lansat unul dintre cele mai masive atacuri aeriene asupra Ucrainei, lansând nu mai puțin de 99 de lovituri, dintre care 60 au fost drone Shahed. Ucraina a anunțat că doborât 58 dintre ele.



Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă