Dronă rusească cu încărcătură de luptă, găsită în Galați, la frontiera cu R. Moldova. MApN, apel căre locuitorii din zonă

Dronă rusească cu încărcătură de luptă, găsită în Galați, la frontiera cu R. Moldova. MApN, apel căre locuitorii din zonă

Fragmentele de dronă semnalate în judeţul Galaţi sunt de provenienţă rusească, anunţă MApN. drona avea încărcătură de luptă activâ, care urmează a fi detonată controlat la faţa locului.

Dronă rusească găsită lângă Galați FOTO: Arhivă

Dronă rusească găsită lângă Galați FOTO: Arhivă

O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne face sâmbă, 1 martie 2025, verificări în zona din apropierea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, unde au fost semnalate fragmente de dronă.

Potrivit MApN, zona se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură.

Din expertizările efectuate de investigatori, a rezultat că fragmentele provin de la un aparat de zbor fără pilot de proveniență rusească.

„Pe baza procedurilor de expertiză și analiză efectuate, a fost identificată prezența la bordul aparatului de zbor a unei încărcături de luptă active, care urmează a fi detonată controlat la fața locului, pentru eliminarea oricărei stări de pericol la adresa populației locale, operația fiind în curs de desfășurare la ora transmiterii comunicatului”, a informat MApN.

Efectivele MAI au luat, în acest sens, toate măsurile de protecție cerute de o asemenea situație, prin instituirea unui perimetru de siguranță corespunzător, prin delimitarea zonei afectate, stabilirea de puncte de acces restricționat, astfel încât să nu se permită accesul persoanelor neautorizate în zonele respective.

Aceste măsuri vor fi menținute până la finalizarea evaluării și intervenției specializate.

Locuitorii din zonă, rugați să mențină distanță

În vederea protejării vieții cetățenilor, persoanele civile din zonă au fost informate despre pericolele existente, cu recomandarea fermă de a se menține la distanță de zona afectată. De asemenea, polițiștii și jandarmii vor intensifica patrularea în zonă pentru a preveni accesul neautorizat, până la momentul în care nu vor mai exista riscuri pentru siguranța publică. Rugăm cetățenii să respecte recomandările autorităților și să rămână la distanță de zonele izolate până la finalizarea procesului de securizare”, a mai transmis MApN.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…