Dreapta italiană propune trei candidaţi pentru funcţia de şef al statului

Dreapta italiană propune trei candidaţi pentru funcţia de şef al statului

Principalele partide de dreapta din Italia, conduse de Matteo Salvini, Silvio Berlusconi şi Giorgia Meloni, au avansat marţi trei propuneri pentru postul de preşedinte al ţării, respectiv fosta primăriţă din Milano, Letizia Moratti, procurorul Carlo Nordio şi fostul preşedinte al Senatului, Marcello Pera, relatează agenţia EFE.

''Suntem aici pentru a prezenta trei nume oficiale ale centru-dreptei'', a anunţat la o conferinţă de presă Matteo Salvini, liderul formaţiunii Liga, vorbind alături de Antonio Tajani, fost preşedinte al Parlamentului European şi care acum conduce în locul lui Silvio Berlusconi negocierile din partea formaţiunii Forza Italia, şi Giorgia Meloni, care conduce formaţiunea Fraţii Italiei.

Liderul Ligii a asigurat că intenţia coaliţiei de dreapta ''nu este să impună ceva cuiva'', o referire la blocul stângii, dar a cerut dialog şi ca aceste propuneri să fie luate în consideraţie.

''Sunt trei nume de calitate pe care le vom examina fără prejudecăţi'', a răspuns Enrico Letta, liderul formaţiunii progresiste Partidul Democrat (PD).

În acest timp, Giorgia Meloni a amintit că în actualul parlament de la Roma niciunul din blocurile politice nu dispune de suficiente voturi pentru a putea obţine Palatul Quirinal, dar dreapta, dacă-şi uneşte forţele, are mai multe mandate decât oponenţii ei.

În parlament se desfăşoară marţi al doilea tur de scrutin pentru desemnarea succesorului preşedintelui Sergio Mattarella. Luni nu a existat niciun câştigător în primul tur şi acelaşi rezultat este aşteptat pentru turul doi.

Preşedintele ţării este ales pentru un mandat de şapte ani, prin vot indirect, de către o adunare formată din membrii celor două camere ale parlamentului (630 de deputaţi şi 321 de senatori) şi 58 de delegaţi din partea regiunilor, cu o majoritate de două treimi din cele 1.009 voturi în primele trei tururi, sau cu majoritate simplă începând din turul al patrulea.

Dacă turul al doilea se încheie de asemenea fără un câştigător, miercuri va avea loc turul al treilea, iar dacă deznodământul va fi acelaşi joi va fi turul al patrulea.

În calitate de şef al statului şi garant al Constituţiei, preşedintele Italiei numeşte şeful guvernului şi, la propunerea acestuia, miniştrii. El are puterea de a dizolva Parlamentul şi, eventual, de a retrimite legile în faţa acestuia atunci când acestea sunt prezentate pentru promulgare. Prezidează Consiliul Suprem al Magistraturii, numeşte o treime din membrii Curţii Constituţionale şi are dreptul de a graţia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…