Cezar Petrescu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu sunt doar trei dintre marii scriitori români care au trăit drama pierderii copiilor lor atunci când viaţa abia începea pentru ei.

Cezar Petrescu a fost un mare romancier, nuvelist, traducător și ziarist. În 1940 avea 48 de ani și era în plină putere creatoare când fiul său s-a sinucis.

Teodor Aurel, fiul din prima căsătorie a romancierului Cezar Petrescu, avea doar 23 de ani şi era student la Arhitectură în Bucureşti. El şi-a pus capăt zilelor după ce în prealabil a ucis-o pe iubita sa, Viorica, o fată de la ţară provenind dintr-o familie înstărită. Pe fata de 19 ani, proaspăt bacalaureată, o cunoscuse la Piatra Neamţ şi s-a îndrăgostit de ea iremediabil.

În vara anului 1940, Teodor Aurel a fost concentrat pentru a merge pe front iar în zilele rămase până să plece să-şi facă datoria a petrecut câteva zile alături de iubita sa, la ţară. Perioada petrecută împreună de cei doi îndrăgostiţi s-a concretizat într-o cerere în căsătorie a Vioricăi, dar Cezar Petrescu s-a împotrivit acestei uniuni.

Autorul romanului „Întunecare” era un om celebru la vremea aceea în Bucureşti şi nu agrea ideea ca unicul său fiu să se căsătorească cu o fată de ţărani.

"Atât de destrămat şi gârbovit"

Pe data de 4 iulie 1940, considerând că dragostea lor nu poate avea nicio şansă de izbândă, lui Teodor i-a încolţit ideea sinuciderii. Nu înainte însă de a o lua cu el în mormânt şi pe Viorica. El şi-a împuşcat iubita, chiar în curtea casei fetei, apoi şi-a pus pistolul la tâmplă şi şi-a luat la rândul său viaţa.

Au fost înmormântaţi câteva zile mai târziu, unul lângă altul, dar scriitorul Cezar Petrescu nu a fost prezent la funeralii. L-a însărcinat cu asigurarea celor necesare pe ziaristul Leon Kalustian, care consemnează în „Simple Note” cum a resimţit scriitorul această tragedie.

„ Nu l-am văzut Pe Cezar Petrescu niciodată atât de destrămat şi atât de gârbovit ca sub plumbul acestui imprevizibil epilor. M-a rugat să mă duc să mă ocup de problemele înhumări şi am făcut-o, cu toată greutatea, ca să-l cruţ de o realitate care nu mai putea fi modificată şi ca să-şi poată evalua, salva imaginea copilului dragostei lui dintâi, poate printr-un miracol, încă undeva, viu".

La solicitarea lui Cezar Petrescu, această dramă nu a fost consemnată în presa vremii.

George Coşbuc, devastat de moartea unicului fiu

Un alt scriitor care a resimţit din plin pierderea unicului copil a fost George Coşbuc. El l-a pierdut pe Alexandru, student, în vârstă de 19 ani, în fatidica zi de 26 august 1915, şi cât timp a mai trăit nu şi-a mai revenit niciodată.

În vara lui 1915, înainte de a pleca în armată, Alexandru şi-a vizitat tatăl la Tismana, locul său de creaţie. Prieten cu un bogătaş din Teleorman, Alexandru a fost invitat de acesta la o plimbare cu maşina la Târgu Jiu. Seara, la revenire, maşina în care se aflau a intrat în plin într-un bolovan mare. Bogătaşul a murit pe loc, iar Alexandru s-a ales cu craniul fracturat. Tânărul a fost transportat la spitalul din Târgu-Jiu, dar medicul nu a putut face nimic să-i salveze viaţa. Puţinele versuri pe care George Coşbuc le-a ai scris după tragedie vorbesc despre durerea sa sufletească.

”Ah, cumva să nu mi-o spuie

Vreun duşman cumplit

Că băiatul meu azi nu e

Şi că a murit,

Că-n schimbarea bruscă-a minţii

Eu l-aş omorî cu dinţii

Ca pe-un câne care muşcă Pe furiş”.

Moartea fiului l-a devastat pe poetul de 49 de ani. A îmbătrânit aproape subit şi a murit trei ani mai târziu în urma unei congestii cerebrale.

Un alt copil de mare scriitor care a avut o soartă tragică a fost Iulia Haşdeu, unica fiică a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Iulia Hasdeu a fost considerată copilul fenomen al culturii române şi a fost răpusă de o boală necruţătoare la numai 18 ani.

S-a refugiat în spiritism să se întâlnească cu fiica sa

Copilul de o inteligenţă sclipitoare vorbea fluent limba franceză încă de la vârsta de doi ani şi a creat nuvele când avea 7 ani. Genialitatea fiicei lui Haşdeu a continuat să se manifeste şi la vârsta adolescenţei. La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona, unde i-a uimit pe profesori.

Tot la Sorboba au apărut primele semne ale bolii, când avea 17 ani. Datorită preocupărilor pentru studiu, a ignorat boala iar în aprilie 1888 a fost nevoită să abandoneze studiile. Părinţii au dus-o la Montreux, apoi în Elveţia, la medici renumiţi, care i-au prevăzut vindecarea, dar boala a avansat galopant. După luni de chin, Iulia Hasdeu a ajuns să se împace cu moartea, care a răpit-o pe 29 septembrie 1888.

Marele scriitor Bogdan Petriceicu Hasdeu nu s-a resemnat cu moartea fiicei sale şi a plâns-o luni în şir, aşteptând un semn de la ea. De aici şi scopul pe care şi l-a făcut, de a regăsi spiritul acesteia prin orice mijloace. Scriitorul s-a refugiat în spiritism şi a luat decizia să ridice pentru fiica sa, la Câmpina, un castel, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. Scriitorul era convins că „Marele Templu“ este casa fiicei sale. Hasdeu a murit în 1907, la Câmpina.