Drama unui actor genial care a făcut istorie cu rolul „Ion“. O boală cumplită l-a ucis la 62 de ani VIDEO

Drama unui actor genial care a făcut istorie cu rolul „Ion“. O boală cumplită l-a ucis la 62 de ani VIDEO

"Cu Şerban Ionescu am avut mare noroc. Nu mi-am imaginat vreodată că filmul ar fi putut să fie cu altcineva decât cu el. Era cel mai indicat în rolul lui Ion", spune regizorul Mircea Mureșan, pentru „Adevărul".

Filmările au durat aproape doi ani, trecând prin toate anotimpurile.

Șerban Ionescu a murit la 62 de ani FOTO Adevărul

Șerban Ionescu a murit la 62 de ani FOTO Adevărul

Şerban era vârful unei echipe cu actori foarte mari . Avea o disciplină extraordinară şi a intuit perfect trăsăturile personajului. Juca cu plăcere, iar prin umorul, personalitatea şi abnegaţia lui a făcut ca amintirea acelor zile să rămână pentru totdeauna", a declarat Mircea Mureşan,în urmă cu câțiva ani pentru Adevărul. Acesta crede că termenul „veşnica pomenire" nu este o iluzie. „«Ion» va rămâne şi va putea fi văzut în veci".

În acea perioadă, filmul a avut mari probleme şi cu cenzura, după ce o comisie a cerut scurtări de secvenţe (bătaia, hora, balul, alegerile) şi eliminarea unor ritualuri religioase (parte din înmormântarea Anei, condamnarea lui Ion în biserică, unele imagini descriptive cu biserica).

"Mi-am trăit viaţa ca pe o felie de cozonac. Am mâncat-o cu plăcere şi mi-a căzut bine şi mie, şi celorlalţi care n-au apucat să muşte din mine, dar au simţit mirosul de cocă de cozonac“, mărturisea la un moment dat Şerban Ionescu, pentru revista Yorick.

Scleroză laterală amiotrofică și un divorț dureros

Actorul Şerban Ionescu a murit la vârsta de 62 de ani, în 2011, după ce ultimul an şi l-a petrecut prin spitalele din ţară şi din străinătate, măcinat de o suferință cumplită. În urmă cu un an, actorul fusese diagnosticat la o clinică din Germania cu scleroză laterală amiotrofică- (inițial fusese diagnosticat cu boala Lyme, o afecţiune provocată de muşcătura unei căpuşe). Boala cu care a fost diagnosticat iniţial Şerban Ionescu, borelioză (cauzată de înţepăturile de căpuşe), prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei muşchii şi alte organe şi provocând probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia.

scleroză laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Cu doar câteva luni înainte, Şerban Ionescu anunţase oficial că vrea să pună capăt căsniciei pe care o avea de 30 de ani cu Magda Catone. Se pare că greutăţile prin care a trecut maestrul nu i-au apropiat pe cei doi, aşa că aceştia au decis să meargă pe drumuri separate. Motivul separării este pus pe seama soţiei, mai exact pe relaţia extraconjugală pe care actrița Magda Catone ar fi avut-o de mai mulţi ani şi la care n-ar fi renunţat nici după ce Şerban Ionescu s-a îmbolnăvit.

Palmares impresionant

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950, în Corabia (judeţul Olt). Şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde a fost detaşat cu serviciul tatăl său, pilot de vânătoare.

A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, iar după patru încercări a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasă lui Amza Pelea. În 1978, după terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani. În 1979, primeşte unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa, în filmul care-i aduce notorietate „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii" (regia Mircea Mureşan). A jucat în mai multe filme, de la „Horea" (1984), până la „Şobolanii roşii" (1991), dar a are un palmares impresionant în teatru.

După ce a plecat de la Teatrul din Petroşani a ajuns în Bucureşti, la Teatrul Mic, unde s-a remarcat în piesa „Nişte ţărani", de Dinu Săraru, în regia Cătălinei Buzoianu. Între 1982 şi 1992 a fost actor al Teatrului de Comedie, unde a jucat în piese precum „Doi tineri din Verona" şi „Visul unei nopţi de vară" (de William Shakespeare), „Slugă la doi stăpâni" (Carlo Goldoni) sau „Cârtiţele" (Mihail Zoscenko), iar între 1992 şi 2002 a activat la Teatrul Odeon: „Comedii de Cehov" (A.P. Cehov), „Richard III" (William Shakespeare), „La ţigănci" (Mircea Eliade).

Din 2002 până în 2010 Şerban Ionescu a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în piese precum „Crimă pentru pământ",„Dineu cu proşti", „Molto, gran' impressione", „Inimă de câine" şi „O scrisoare pierdută". În ultimii ani a apărut şi în seriale româneşti precum „Om sărac, om bogat" şi „Fiicele marinarului" (2008).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…