Familia marelui actor a avut de suferit în perioada comunistă. Tatăl său a fost trimis să muncească în lagărele de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, iar el a fost dosarul pătat.

Ștefan Radof s-a născut la 1 decembrie 1934 în comuna Buftea, judeţul Ilfov.

Tatăl său, Ion, a fost mic negustor în Bucureşti până în anul 1949 când comuniștii l-au obligat să-și închidă firma. În anul 1952 a fost arestat pe stradă de securitate şi condamnat politic de Tribunalul Militar - Bucureşti, la doi ani muncă silnică și trimis să lucreze pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră.

După eliberare, s-a angajat ca muncitor la Flacăra Roșie. Mama sa, Maria, a fost secretară steno-dactilografă în Ministerul de Război din 1941 până în 1948 când a fost dată afară.

„Am avut o copilărie relativ fericită până la vârsta de 15 ani: şcoala primară am făcut-o la școala Parohiala – catolică Sfântul Iosif din Bucureşti apoi, până la reforma învăţământului de tristă amintire, am urmat cursul inferior al Colegiului Naţional Sfântul Sava de unde am fost îndrumaţi conform noilor directive, binențeles doar o parte din noi, către şcolile profesionale. La sugestia naivă a tatei m-am înscris la una comercială, nutrea convingerea că şi în comunism «negustoria va fi tot negustorie». A murit cu speranţa că va putea fi iarăşi negustor. La trei luni după Decembrie ’89 a făcut infarct, de bucurie sau de necaz, nu ştiu“, scria Ștefan Radof în biografia sa.

După un examen de diferenţă, aprobat de Ministerul Învăţământului, a urmat şi absolvit în 1952 ultimii doi ani ai şcolii Medii de Comerţ Exterior Nr. 2 din Bucureşti, după care a fost repartizat ca funcţionar la B.N.R.- Ploieşti – filiala Puchenii Moşneni. „De facultate nici nu putea fi vorba, eram cineva, aveam dosar serios, tata era la canal şi ca urmare la 3 Martie 1953 am fost arestat, tot de securitate, judecat şi condamnat de Tribunalul Militar – teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Acum când îmi amintesc despre ce capete de acuzare a fost vorba, mă umfla râsul, atunci însă, în noaptea când m-au arestat, mi-au ieşit primele fire de păr alb. Tata era la canal iar mama era bolnavă, fără serviciu şi singură…

După venirea tatei de la canal, cu chiu cu vai, obţineam un recurs care în mod surprinzător este aprobat“, a povestit marele actor.

Până să urce pe scenă, Ștefan Radof a practicat mai multe meserii: hamal, vânzător, funcționar, decorator, contabil.

„La 30 de am reușit să-mi realizez visul care s-a înfiripat încă de pe vremea când eram elev al Colegiului National Sfântul Sava și unde, imediat după război, în sala acestui liceu funcționa Teatrul Național“, povestea el.

În toamna anului 1960, a fost admis la Institutul de Teatru, graţie maestrului Radu Beligan şi rectorului facultăţii, maestrul Costache Antoniu, la a cărui clasă a şi absolvit în 1964.

Şi-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamţ, apoi s-a prezentat la concursul organizat de Teatrul “C. I. Nottara” din Bucureşti, condus la acea vreme de Horia Lovinescu. A câștigat concursul și a reușit să își clădească o carieră solidă și apreciată de public.

Printre spectacolele în care a jucat aici se numără “Antigona” de Jean Anouilh, “Petru Rareş” de Horia Lovinescu, “Viziuni flamande” de Michel de Ghelderode, “Hamlet” şi “Timon din Atena” de W. Shakespeare, “Livada de vişini” de A. P. Cehov şi “Nora” de Ibsen.

Filmografie

Din filmografia sa amintim: ''Prea mic pentru un război atât de mare'' (1970, regia Radu Gabrea), ''Adio, dragă Nela'' (1972, regia Cornel Todea), ''Dincolo de nisipuri'' (1973, regia Radu Gabrea), ''Un zâmbet pentru mai târziu'' (1974, regia Alexandru Boiangiu), ''Livada de vişini'' (1975, adaptare TV, regia Cornel Todea), ''Nunta însângerată'' (1976, adaptare TV după drama lui Federico Garcia Lorca, regia Timotei Ursu), ''Războiul Independenţei'' (1977, serial TV, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis), ''Vlad Ţepeş'' (1979, regia Doru Năstase), ''Ultima frontieră a morţii'' (1979, regia Virgil Calotescu), ''Cine iubeşte şi lasă'' (1982, regia Gheorghe Turcu), ''Balanţa'' (1992, regia Lucian Pintilie), ''Inelul cu briliant'' (1993, serial TV, regia Silviu Jicman), ''Oglinda'' / ''Începutul adevărului'' (1994, regia Sergiu Nicolaescu), potrivit volumului ''1234 Cineaşti români''.

Autor de volume de versuri

Ştefan Radof a publicat volume de versuri - ''Casca de foc'' (1972), ''Iris'' (1976), ''Statui în iarbă'' (1983), ''Şoimul în iarnă'' (1994), ''Efectul de seră'' (2002), ''Balade, Doamnelor, balade'' (2008), dar şi schiţe, eseuri, scenarii - ''Enigma din testament'', după nuvela ''Morminte'' de Mihail Sadoveanu, ''Inelul cu briliant'' după romanul ''Amândoi'' de Liviu Rebreanu şi ''Crocodilul'' după Dostoievski.

A fost membru al Uniunii Naţionale Teatrale din România (UNITER) şi al Uniunii Scriitorilor din România (USR), precum şi al Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România (AFDPR). Pe lângă activitatea sa ca actor şi ca poet, s-a implicat şi în activitatea civică, fiind membru fondator al Alianţei Civice şi al Partidului Alianţei Civice (PAC) şi ca senator din partea Convenţiei Democratice din România în legislatura 1991-1996.

Ștefan Radov a murit l a 28 martie 2012.