Drama teribilă din viața lui Tudor Gheorghe. Trăiește cu dorul celei mai iubite ființe: „Era de o frumusețe absolută“
Este unul dintre cei mai mari artiști ai României, cu un succes uriaș la public. Maestrul Tudor Gheorghe, care împlinește astăzi 78 de ani, trăiește de mai bine de 2 ani o teribilă dramă. Soția sa iubită a murit în ianuarie 2021, lăsându-l profund îndurerat.
Tudor Gheorghe, artistul care cântă dumnezeieşte la cobză, şi-a deschis sufletul în jurnalul ”Vă dau un an din viaţa mea”, apărut la Editura Scrisul Românesc, în care notează cu umor despre turnee, familie, dar şi despre operaţia la inimă, suferită în 2014. Interesant este că aproape toată lumea lui se învârte în jurul Georgetei, pe care atât de frumos o numeşte ”doamna mea”.
Tudor Gheorghe, un artist genial FOTO Adevărul
”Avem 50 de ani de căsătorie, au fost ani frumoşi, petrecuţi lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit şi mă susţine”, spunea muzicianul în urmă cu 7 ani, care şi-a amintit şi de ziua în care s-a îndrăgostit: ”În anii studenţiei am întâlnit-o prima oară. Era de o frumuseţe absolută şi m-a fascinat din prima clipă. Mă duceam de fiecare dată să o văd în spectacole. Când am revenit în Craiova, după terminarea Institutului de Teatru, am reîntâlnit-o. Din toamna lui 1966 şi până astăzi nu ne-am mai despărţit. Ea a fost cel mai important cenzor al meu, m-a învăţat să gătesc, să fac din bucătărie micul meu refugiu. Secretul căsniciei noastre e acela că nu am îmbinat niciodată profesia cu viaţa de familie. Împreună avem un fiu, pe Tudor Adrian, care ne-a dăruit un nepot”.
A murit în 2021
Actriţa Georgeta Luchian Tudor, a murit la vârsta de 86 de ani, în ianuarie 2021. Tudor Gheorghe a vorbit mereu cu dragoste și admirație despre soția sa, cu care a avut o căsnicie fericită, de mai bine de o jumătate de secol. I-a unit pasiunea pentru muzică şi cea pentru teatru.De mai bine de 2 ani, maestrul trăiește o adevărată dramă și se obișnuiește foarte greu cu lipsa femeii iubite.
„Odată ce mi-a luat-o pe doamna Geta nu mai are ce să-mi mai ia. Mi-am găsit puterea în muncă. M-a ușurat munca, nu e ușor să pierzi pe cineva lângă care ai trăit o viață, peste 50 de ani! Azi, cel mai mult îmi lipsește doamna Tudor. Toate vacanțele cu ea îmi lipsesc, erau unice.
Plecam prin sindicat, cu bilete, așa era pe atunci. Am plecat într-un circuit prin țară și am uitat-o în gară. Eram cu gândurile mele, m-am urcat în alt tren. A trecut cu trenul și am vazut-o pe peron cu două valize lângă ea. Zic:< Aoleo, asta e nevasta-mea!> Îi spuneai doamnă de cum o vedeai, avea o eleganță, un rafinament, o sensibilitate aparte!”, a declarat maestrul, cu lacrimi în ochi, în cadrul emisiunii „La cină”, de la Digi 24.
Născut într-o familie de țărani
Născut pe 1 august 1945 în comuna Podari, judeţul Dolj, dintr-o familie de ţărani, Tudor Gheorghe a primit o mulţime de daruri alese: o alură zveltă, asemănătoare cu cea a eroilor de baladă, o privire dreaptă, un simţ acut al melodiei şi darul măsurii. Еste inima acestui pământ troienit de toate lacrimile lumii, aşa cum spunea Ioan Alexandru.
Tudor Gheorghe nu a avut o adolescenţă uşoară, tatăl, cântăreţ la biserică, a fost arestat ca legionar şi deţinut politic la Aiud. Nici Tudor Gheroghe nu a fost ferit şi a întâmpinat numeroase oprelişti din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluţie.
Tudor Gheorghe a urmat cursurile liceului Nicolae Bălcescu din Craiova, rupându-se astfel de satul copilăriei, şi a absolvit, în anul 1966, Institutul de Teatru din Bucureşti, clasa de actorie.
Tot atunci a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, devenind, la 21 de ani, unul dintre cei mai tineri actori din ţară. După rolurile jucate în studenţie, a debutat pe scena Naţionalului craiovean în rolul Paznicul tânăr din „Cocoşul negru“, de Victor Eftimiu.
Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câţiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă“ de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului“ de I. L. Caragiale şi „Doamna nevăzută“ de Pedro Calderón de la Barca.
Primul recital marca Tudor Gheorghe
În 1969, a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului“, cu poezii de Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. După alţi doi ani de studii făcute la Institutul de folclor din Bucureşti a urmat al doilea recital - „Şapte balade“. În anul 1979, spectacolul „Pe-un franc poet“, pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră.
În 1992, Tudor Gheorghe susţinea primul spectacol după Revoluţie - „Cântece cu gura închisă“. Din 1999 a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti“ în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu. În 2006, Tudor Gheorghe a susţinut la Sala Palatului o serie maraton de concerte, intitulată „Săptămâna risipitorului de frumuseţi“. În acelaşi an, artistul a prezentat în premieră spectacolul „Calvarul unei inime pribegi“, început cu cântece din anii 1930, cântate de artişti precum Cristian Vasile şi Jean Moscopol.
În cei peste 50 de ani de carieră, Tudor Gheorghe a reuşit să devină proprietarul celor patru anotimpuri: „Am devenit mai bogat, în sensul că mi-am permis să dăruiesc mai mult din prea plinul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Beneficiarii sunt cei care vin la spectacolele mele.“
Sursa: adevarul.ro