Pentru a nu se crea panică, tragedia de la Cernobîl a fost anunțată târziu oamenilor care locuiau în apropierea centralei. Acest lucru a însemnat moartea pentru mulți dintre ei. Evacuarea s-a făcut după 14 ore.

În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1986, la ora unu, 23 de minute şi 58 de secunde, reactorul şi clădirea grupului energetic numărul patru al Centralei de la Cernobîl au fost distruse de explozii puternice, după o serie de greşeli de exploatare şi ignorarea măsurilor de securitate.

Norul radioactiv a fost transportat de vânt în direcţia nord-vest, peste Bielorusia şi peste republicile baltice, dincolo de frontierele URSS. Încărcătura mortală avea 50 de tone de combustibil nuclear, în vreme ce bomba de la Hiroshima avea masa substanţelor radioactive ce totaliza patru tone şi jumătate.

A doua zi, orașul s-a trezit la viață. Oamenii din Pripiat se pregăteau să sărbătorească ziua de 1 Mai. Era o zi frumoasă, de primăvară. După explozia reactorului, copiii au mers la școală, orașul s-a spălat cu apă, iar mulți tineri s-au cununat. Norul radioactiv plutea în aer.

Liudmila Aleksandrovna Haritonova, inginer principal la serviciul administrativ - producţie al direcţiei şantierului CNE Cernobîl, a povestit că sâmbătă, 26 aprilie 1986, se pregăteau cu toţii pentru sărbătoarea de 1 Mai: „O zi caldă, senină. Primăvară. Grădini în floare. Soţul meu, şeful serviciului de reglare a ventilaţiei, se pregătea să plece împreună cu copiii, după serviciu, la casa de vacanţă. De dimineaţă am spălat şi am atârnat rufele în balcon. Până seara se acumulaseră în ele milioane de dezintegrări. Majoritatea constructorilor şi montorilor nu ştia încă nimic. Apoi, s-a zvonit că ar fi o avarie şi un incendiu la grupul energetic patru. Dar nimeni nu ştia exact ce anume se întâmplase“, a povestit femeia. Mărturia a fost consemnată în cartea în cartea „Adevăruri despre Cernobîl“ scrisă de specialistul atomist Grigori Medvedev.

Toate magazinele, şcolile, instituţiile au funcţionat

Copiii s-au dus la şcoală, iar cei mai mici au ieşit la joacă în stradă, la gropile cu nisip, cu bicicletele. „În seara zilei de 26 aprilie, toţi aveau hainele şi părul puternic radioactive, dar atunci n-am ştiut acest lucru. În apropiere se vindeau gogoşi gustoase. După-amiază a început spălarea oraşului. Dar nici acest lucru n-a atras atenţia. Este un fenomen obişnuit într-o zi călduroasă de primăvară. De avarie, oamenii au aflat în momente diferite, dar către seara zilei de 26 aprilie ştiau aproape toţi. Reacţia a fost calmă: toate magazinele, şcolile, instituţiile au funcţionat. Asta înseamnă, ziceam noi, că nu-i atât de grav“, au crezut iniţial.

Din după-amiaza zilei de 27 aprilie, au început să se ia primele măsuri. Au fost închise şcolile, oamenii şi-au pus la geamuri cârpe ude, dar era prea târziu. Totul era radioactiv. „Unii s-au dezinfectat cu spirt, că altceva n-aveau“, povestesc cei care au trăit drama secolului. Mulţi căpătaseră culoarea bronzului nuclear.

16 căsătorii între tineri cosmopoliţi

În tot acest timp, angajaţii centralei şi echipele venite în ajutor se agitau neputincioşi, iar cei cu factori de decizie voiau acelaşi lucru: să amâne momentul recunoaşterii tragediei, întârziind evacuarea populaţiei din jurul centralei. Între timp, reactorul ardea, degajând şi mai multe materiale care aduceau moartea. „La Pripiat este o atmosferă normală, liniştită, i se raporta lui Maioreţ Gamaniuk, primul secretar al partidului orăşenesc de partid Pripiat. Nu este panică sau dezordine. Activitate obişnuită pentru o zi de repaus, copiii se joacă pe străzi, au loc competiţii sportive. Ba chiar se oficiază căsătorii. Iată, astăzi s-au oficiat 16 căsătorii între tineri cosmopoliţi“.

Realitatea teribilă era alta. Deşi experţii în energie nucleară sosiţi în oraş au văzut cum pe pământ se aflau bucăţi de combustibil, nimeni nu avea tăria să recunoască faptul că reactorul centralei este distrus.

Abia după 14 ore de la accidentul nuclear a sosit de la Moscova, cu avionul, o echipă de specialişti în radioterapie şi medici hematologi. Realizând cât de gravă este situaţia, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au cerut evacuarea populaţiei de urgenţă. 1.800 de autobuze erau înşirate pe toată lungimea şoselei dintre Cernobîl şi Pripiat, lungă de 20 de kilometri.

Oamenii, anunțați că sunt evacuați doar pentru câteva zile

Prin radio, oamenii au fost anunţaţi că evacuarea se face pentru trei zile, deci să nu-şi ia niciun fel de bagaj. Prin urmare, fiecare a plecat cu ce avea pe el, lăsându-şi acasă economiile şi vieţile. „Tragică era despărţirea de animalele de casă: pisici, câini. Pisicile se uitau drept în ochii oamenilor şi mieunau, iar câinii urlau. Dar nu puteau fi luaţi: blana lor era foarte radioactivă. O bună bucată de drum, câinii abandonaţi au fugit după autobuzul în care se afla stăpânul său. Dar în zadar“.

Acestea sunt numai câteva sunt din mărturiile sfâşietoare ale celor care au apucat să trăiască şi să povestească despre dramatismul acelei despărţiri.

„La ora 13 şi 40 de minute, coloana avea să se urnească şi să se dezintegreze în maşini distincte la porţile caselor albe ca neaua. Iar apoi, părăsind oraşul Pripiat, ducând pentru totdeauna oameni, avea să ducă pe roţi milioane de dezintegrări radioactive, contaminând drumurile comunelor şi ale oraşelor“, relatează Grigori Medvedev.

Nimeni nu s-a gândit ca autobuzele să schimbe roţile. Aşa se face că asfaltul din Kiev a fost multă vreme radioactiv.

Mulţi au primit radiaţia morţii. Unii au murit în chinuri, cu carnea sfâşiată de ei, cu gura umflată, cu scaune multe, frisoane, vomă.

Și România a fost afectată

Cea mai mare catastrofă ecologică a secolului XX a avut loc aproape de granita României. Norul radioactiv a fost transportat de vânt în direcţia nord-vest peste Bielorusia şi peste republicile baltice, însă a ajuns şi in România, afectând populaţia, solul şi plajele.

La 26 aprilie 1986, la ora 1, 23 de minute şi 58 de secunde, mai multe explozii au distrus reactorul şi carcasa celui de-al patrulea bloc energetic al centralei nuclearoelectrice de la Cernobîl ca urmare a unor greşeli de exploatare şi a ignorării măsurilor de securitate provocând un dezastru nuclear.

Trei zile mai târziu, un nivel radioactiv crescut a fost înregistrat în Polonia, Germania, Austria şi România, iar la 30 aprilie compuşii cancerigeni au ajuns în Elveţia şi nordul Italiei şi ulterior în Franţa, Belgia, Olanda şi Marea Britanie. La începutul lunii mai, statiile de monitorizare înregistrau pericole în Japonia, China, India, SUA şi Canada.