Recucerirea de către Ucraina a orașului Izium a adus multiple acuzații de atrocități comise sub ocupația rusă. Printre relatările apărute se numără cea a unui grup de srilankezi ținuți captivi timp de luni de zile, relatează BBC.

„Am crezut că nu vom ieși niciodată în viață", spune Dilujan Paththinajakan, unul dintre cei șapte srilankezi capturați de forțele rusești în luna mai.

În urmă cu patru luni, grupul a plecat din orașul Kipiansk, aflat la nord-estul Ucrainei, pentru a fugi din calea războiului. Ei voiau să ajungă la 120 de km distanță, în orașul Harkov unde exista o siguranță relativă.

Cu toate acestea, la primul punct de control pe care l-au întâlnit, au fost capturați de soldații ruși. Srilankezii au fost legați la ochi și la mâini și au fost duși la o fabrică de piese pentru mașini din orașul Vovchansk, în apropiere de granița cu Rusia.

Acesta a fost începutul unui coșmar de patru luni în care au fost ținuți prizonieri, folosiți la muncă forțată și chiar torturați.

Coșmarul care a durat mai mult de trei luni

Grupul a venit în Ucraina pentru a găsi un loc de muncă sau pentru a studia, dar au ajuns prizonieri. Aceștia trebuiau să supraviețuiască cu foarte puțină mâncare, având voie să folosească toaleta doar o dată pe zi, timp de două minute. În ocaziile în care li se permitea să facă duș, și acesta era limitat la doar două minute.

Bărbații - majoritatea în vârstă de 20 de ani - erau ținuți toți într-o singură cameră. Singura femeie din grup, Mary Edit Uthajkumar, în vârstă de 50 de ani, a fost ținută separat.

„Ne-au încuiat într-o cameră”, a spus ea „Ne băteau când mergeam să facem un duș. Nu mi-au permis nici măcar să mă întâlnesc cu ceilalți”.

Mary, care deja era rănită de o bombă în Sri Lanka, are o afecțiune cardiacă, dar nu a primit niciun medicament corespunzător. Cu toate acestea, impactul singurătății a fost cel care și-a pus cu adevărat amprenta.

„Fiind singură, eram atât de crispată”, spune ea. „Mi-au spus că am probleme de sănătate mintală și mi-au dat pastile. Dar nu le-am luat”.

Alții au rămas cu amintiri și mai vizibile a ceea ce au îndurat: unul dintre bărbați și-a scos pantofii pentru a arăta că unghiile de la picioare îi fuseseră smulse cu un clește. Un al doilea bărbat ar fi suferit, de asemenea, această tortură.

Grupul a vorbit, de asemenea, despre faptul că au fost bătuți fără niciun motiv aparent, spunând că soldații ruși care se îmbătau și apoi îi atacau.

„Ne loveau cu armele”, a declarat Thinesh Gogenthiran, în vârstă de 35 de ani. „Unul dintre ei m-a lovit cu pumnul în stomac și am avut dureri timp de două zile. Apoi mi-a cerut bani”.

„Eram foarte furioși, dar și triști - plângeam în fiecare zi”, a explicat Dilukshan Robertclive, în vârstă de 25 de ani.

„Singurul lucru care ne-a făcut să mergem mai departe a fost rugăciunea - și amintirile legate de familie”.

Rusia a negat că ar fi vizat civili sau că ar fi comis crime de război, dar acuzațiile srilankezilor vin alături de multe alte rapoarte privind atrocitățile comise de forțele de ocupație rusești.

Libertatea a venit când armata ucraineană a început să recucerească zonele din estul Ucrainei

Pentru cei șapte srilankezi, libertatea a venit în cele din urmă atunci când armata ucraineană a început să recucerească zonele din estul Ucrainei la începutul acestei luni.

Încă o dată, grupul a putut să își înceapă drumul spre Harkov. Singuri și fără telefoane, aceștia nu aveau cum să își contacteze familiile.

Dar, în cele din urmă, norocul lor s-a schimbat: cineva i-a observat pe drum și a sunat la poliție. Un ofițer le-a oferit telefonul lor.

În momentul în care Ainkaranathan Ganesamoorthi, în vârstă de 40 de ani, și-a văzut soția și fiica pe ecran, a izbucnit în lacrimi. Au urmat alte apeluri și alte lacrimi.

Grupul a fost dus la Harkov, unde primește îngrijiri medicale.

„Acum mă simt foarte, foarte fericit”, a spus Dilukshan, cu un zâmbet larg.