Dragu: Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru "Cumințenia Pământului" pentru că nu există temei legal

Dragu: Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru "Cumințenia Pământului" pentru că nu există temei legal

Guvernul nu a alocat bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an Ministerului Culturii pentru achiziționarea operei de artă "Cumințenia Pământului", din cauză că nu există "temei legal", a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

"Pentru 'Cumințenie' nu avem baza legală (...). Bugetul se întocmește pe baza legală existentă. Dacă nu avem un temei legal, nu putem aloca o sumă în buget, ca atare nu există o sumă alocată Ministerului Culturii. Pot fi folosiți banii din Fondul de rezervă, dacă va exista temei legal", a afirmat Anca Dragu într-un briefing la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a explicat că pentru achiziția operei de artă se așteaptă aprobarea de către Parlament a proiectului de lege referitor la "Cumințenia Pământului".

Întrebat de ce nu a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța de urgență referitoare la "Cumințenia Pământului", care a fost adoptată de Guvern în 12 octombrie, Iolu a răspuns: "Nu a mai ajuns la Monitorul Oficial pentru că între timp au fost sesizate probleme de constituționalitate de către Consiliul Legislativ (...), motiv pentru care s-a hotărât să se trimită amendamente la (...) proiectul de lege aflat în Parlament pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului. Acele amendamente le-am detaliat, sunt practic aceleași lucruri care se aflau în ordonanța de urgență (...). Au fost decizii ale Curții Constituționale care s-au referit exact la această problemă — în momentul în care există în fază avansată de adoptare un proiect legislativ, nu mai poți veni cu o nouă ordonanță de urgență (...)".

Iolu a mai spus că proiectul de lege referitor la "Cumințenia Pământului" se află într-o "fază avansată" în Parlament.

"A trecut prin Senat acest proiect de lege și (...) se așteaptă votul Camerei Deputaților", a adăugat Iolu.

De asemenea, întrebat dacă Executivul a renunțat la achiziția "Cumințeniei Pământului", având în vedere că noul termen convenit cu proprietarii operei de artă este 20 decembrie, iar în prezent Parlamentul se află în campanie electorală, Liviu Iolu a spus: "S-a găsit această formulă, amânarea acestui termen, dar (...) Parlamentul se mai întâlnește, nu cred că nu se mai întâlnește în această sesiune".

Totodată, Iolu a precizat că prin amendament a fost trimisă în Parlament și procedura prin care cei care au donat bani pentru achiziția operei de artă își pot recupera banii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!