Dragnea, TRĂDĂTORULE! Viktor Orban anunță că are acordul României pentru zecile de milioane de euro investite în Har-Cov
Dragnea, TRĂDĂTORULE! Viktor Orban anunță că are acordul României pentru zecile de milioane de euro investite în Har-Cov.
Premierul Viktor Orban a declarat vineri că are acordul statului român pentru programele economice adresate comunităților maghiare din România – mai cu seamă în zona județelor Harghita și Covasna, potrivit agenției maghiare de presă MTI, citată de G4Media.ro .
„Analizând programele de dezvoltare economică din afara graniţelor, legat de Transilvania, el a subliniat că nu are sens să fie anunţate programe economice într-o formă în care statul care exercită puterea, să poată ataca cu urmări întreprinderile subvenţionate. Din acest motiv, a solicitat, şi va face la fel şi în viitor, ca partidele care reprezintă maghiarii din zona respectivă să discute elementele indispensabile ale acordului cu naţiunea majoritară pentru continuarea programelor de dezvoltare economică oferite de Ungaria. Acest lucru s-a realizat în România, am fost şi norocoşi, a afirmat Viktor Orbán, care a precizat că s-au orientat după modelul german. El a subliniat că astăzi se pot realiza programe de dezvoltare economică, evident, nu fără obstacole deoarece aşa ceva nu există, dar, în principiu, cu acordul naţiunii majoritare”, scrie agenția MTI, care relatează discursul ținut de Orban la Conferinţa Permanentă Maghiară (Máért).
G4Media.ro a relatat în luna august că guvernul din Ungaria investește masiv în sprijinul fermierilor maghiari din Transilvania, fără ca statul român să aibă vreo reacție publică. O fundație din Ungaria, controlată de statul maghiar, canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania printr-un program practic inaccesibil potențialilor beneficiari care nu cunosc limba maghiară. Proiectul adresat locuitorilor din zona Câmpia Mureșului sprijină, printre altele, achiziția de terenuri (prin finanțarea întabulării). Doar circa 8-10% dintre beneficiari sunt români, restul maghiari, dar printre românii finanțați de Budapesta se numără și șeful PSD Mureș, Vasile Gliga.
Ministerul de Externe susține că a atenționat Budapesta, dar până acum nici o autoritate a statului român nu a comunicat public pe acest subiect. Reamintim că guvernul maghiar este tot mai implicat în Transilvania, alocând sume uriașe pentru controlul presei de limba maghiară, pentru proiecte economice, culturale, sociale și religioase ale cetățenilor români de etnie maghiară. Mai mult: în 2014, un oficial al Ambasadei Ungariei la București dezvăluia un plan al guvernului Orban pentru cumpărarea de terenuri agricole in Transilvania.