Dragnea: Suspendarea preşedintelui, o opţiune serioasă; luni trebuie să luăm o decizie
Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, a declarat joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a anunţat că acest lucru va fi decis luni, într-o şedinţă a coaliţiei de guvernare.
"Eu am discutat acum cu domnul Tăriceanu şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiunea serioasă pentru că, dacă doar stăm şi ne plângem, nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite una alt consilier prezidenţial să ameninţe un alt judecător de la CRR, o fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători la ÎCCJ. (...) Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, nu ne exercităm un atribut important al acestui for care este forul suprem din România", a declarat Dragnea la Parlament.
El susţine că preşedintele Senatului ar fi de acord: "Şi domnul Tăriceanu a spus că este de acord şi că trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi că luni trebuie să luăm o decizie - da sau nu".
Dragnea a reafirmat că preşedintele îşi bate joc de Constituţie.
"Constituţie de care îşi bate joc, nu-l interesează nici legea, nici Constituţia, îl interesează doar propriul interes şi propria protecţie ca să o discutăm să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii, păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul dintre pilonii esenţiali ai democraţiei, pentru că de asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri ca să aleagă o majoritate care să hotărască şi să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării, administrarea acestei ţări. Şi este deranjat de majoritate, este exact logica întoarsă a unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, doar ce vrea unul singur care vrea să aibă subordonate toate instituţiile. ", a susţinut liderul PSD. AGERPRES