Dragnea spune că la un moment dat va avea loc o întâlnire "în patru"

Dragnea spune că la un moment dat va avea loc o întâlnire "în patru"

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat miercuri că, la un moment dat, va avea loc o întâlnire "în patru", pe teme importante pentru această toamnă, pentru anul viitor, dar și pentru anul 2019.

 "Nu am discutat foarte multe lucruri, pentru că a fost vorba doar de câteva minute, dar și eu și domnul Tăriceanu și s-a lăsat de înțeles și din partea președintelui și domnul prim-ministru a susținut că, la un moment dat, ar trebui să avem o întâlnire în patru să discutăm despre mai multe lucruri care trebuie decise de cele patru instituții, cel puțin, care sunt valabile și pentru această toamnă și pentru anul viitor și pentru 2019. Și sper să aibă loc această întâlnire într-un termen rezonabil, pentru că va fi o întâlnire importantă, atât în ceea ce privește politica de înzestrare a armatei, sprijinul pentru industria de apărare, pregătirea mandatului din 2019, precum și discuția despre 2018. A fost o discuție pozitivă din punctul meu de vedere, sper să se realizeze această întâlnire cât de curând", a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului, întrebat ce a discutat marți cu președintele Klaus Iohannis, după ceremonia de depunere a jurământului de miniștrii Apărării și Economiei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…