Dragnea spune că Iohannis știe bine și e la curent demult cu dosarul său

Dragnea spune că Iohannis știe bine și e la curent demult cu dosarul său

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat vineri că președintele Klaus Iohannis "știe bine și e la curent demult" cu al treilea dosar pe care îl are la DNA.

 "El îl vede și îl știe bine, e la curent demult cu asta. Nu a spus nimic nou, probabil că numai cei care iau câteva case de la stat prin fals pot sta acolo", a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, care a avut loc la Băile Herculane.

Afirmația acestuia vine în contextul în care vineri, întrebat dacă șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, ar trebui să demisioneze din funcție în contextul noului său dosar de la DNA, Iohannis a spus că persoane cercetate penal nu ar trebui să fie în conducerea statului .

"Eu m-am exprimat de foarte multă vreme. Din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului", a afirmat șeful statului, înainte de participarea la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă de la Goteborg.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârșite în dosarul ''Tel Drum'' în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică