Dragnea spune că împotriva sa s-a dus o campanie de demonizare

Dragnea spune că împotriva sa s-a dus o campanie de demonizare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că împotriva sa s-a dus o campanie de demonizare personală.

"Atacurile au fost personalizate, atacurile au fost hiperpersonalizate, au fost atacuri de campanie de demonizare personală. Când ataci un partid într-una e o chestiune difuză. Trebuie să ai, de exemplu când suntem la guvernare, o guvernare foarte proastă. Guvernarea a fost una cu efecte bune, este pentru prima dată când un program de guvernare bun se pune în practică pe perioada acestui an, dar scandalul a fost foarte mare. Noi adoptam măsuri clare, certe, oficiale şi se spunea: chiar dacă au fost adoptate, nu o să fie bani. Acum câteva zile spunea cineva în Parlament că de fapt am minţit şi nu am mărit pensiile, adică deja nu se mai discută în limita raţionalului", a spus Dragnea la Antena 3.

Întrebat dacă l-a bătut gândul să plece pur şi simplu din fruntea PSD, Dragnea a precizat că au fost multe discuţii pe acest subiect.

"Am avut foarte multe discuţii în partid despre şi pe marginea acestui subiect şi de fiecare dată colegii au spus să nu existe niciun fel de ezitare în privinţa asta. Absolut niciun fel de ezitare. Ok! Mergem mai departe", a spus acesta.

"Dacă cedez s-ar considera un mare semn de slăbiciune pentru partid şi partidul ar putea să intre într-o perioadă de mari frământări care ar şubrezi şi partidul şi coaliţia şi guvernarea, implicit, ceea ce nu se doreşte. Asta nu înseamnă că e simplu pentru mine", a menţionat Dragnea.

Preşedintele PSD şi-a exprimat convingerea că sunt şi oameni de bună credinţă printre cei care au ieşit la proteste, dar el dacă ar merge să protesteze s-ar informa foarte bine, până la cel mai mic detaliu, despre motivele pentru care protestează, pentru a nu fi manipulat.

"Încerc să am o atitudine nerăzboinică, dar sunt destul de contrariat de atitudinea unor parlamentari care nu cred că au venit în Parlament pentru circ. Într-o comisie parlamentară să îţi aduci o boxă pe care să o dai la maxim şi să urli acolo să nu poată ţine lucrările comisiei este greu de explicat, este greu de înţeles, este greu de acceptat. Să furi microfonul din plenul Parlamentul, să îl furi, efectiv, să îl smulgi şi să-l ascunzi undeva ca să nu se mai ţină şedinţele Parlamentului... Dacă nici în Parlament nu putem avea dezbateri, atunci unde putem avea? Ei vorbesc despre democraţie, despre statul de drept, statul de drept înseamnă şi funcţionarea Parlamentului, adică noi suntem în situaţia în care o minoritate vrea să dicteze în Parlament, dar nu vrea să dicteze prin vot, ci prin acţiuni violente care să tulbure dezbaterea şi mersul firesc al lucrurilor", a încheiat Liviu Dragnea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”