Dragnea și Tăriceanu ne-au dat de gard! Proasta, chemată la Strasbourg! Situația României va fi dezbătută de PE în prima săptămână din octombrie
Dragnea și Tăriceanu ne-au dat de gard! Proasta, chemată la Strasbourg! Situația României va fi dezbătută de PE în prima săptămână din octombrie. Președinția rotativă a UE e cam pa!
Parlamentul European va dezbate situația din România privind respectarea statului de drept în următoarea sesiune plenară care va avea loc la Strasbourg în prima săptămână din octombrie, urmând ca o rezoluție să fie adoptată trei săptămâni mai târziu. Premierul Viorica Dăncilă a fost invitată la dezbateri. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt al PPE.
”Avem noutăți despre dezbaterea privind situația din România care va avea loc în Parlamentul European: dezbaterea în plen va avea loc în prima sesiune plenară din luna octombrie (1-4 octombrie). Parlamentul European va adopta o rezoluție despre situatia din România în cea de-a doua sesiune plenară din luna octombrie (22-25 octombrie). Prim-ministrul Guvernului României va fi invitat la dezbaterea de la începutul lunii octombrie”, a scris Mureșan joi dimineața pe Facebook.
Miercuri, Parlamentul European a votat cu peste două treimi declanșarea procedurilor pentru sancționarea Ungariei pentru derapaje de la statul de drept și va începe procedurile pentru acționarea Articolului 7 din Tratatul UE, care prevede suspendarea dreptului de vot a țării, anunță BBC.
Principalele acuzații la adresa guvernului Ungariei sunt că a îndepărtat din funcții judecătorii independenți, a redus la tăcere presa liberă și a luat la țintă societatea civilă.
Rezultatul votului (448 pentru, 197 împotrivă, 48 abțineri) arată că Viktor Orban a pierdut sprijinul unei părți din familia sa europeană, Partidul Popular.
Procedura declanșată azi pentru sancționarea Ungariei este una complexă, dar are un precedent: tot în acest an, Uniunea Europeană a declanșat aceeași procedură în cazul Poloniei, și ea acuzată că a încălcat valorile și principiile europene.
Urmează ca, mai întâi, Consiliul de Miniștri al UE să audieze Ungaria și, în urma concluziilor acestor audieri, poate hotărî, cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, că există un risc clar de încălcare a valorilor prevăzute la Articolul 2. După acest vot, Consiliul va verifica cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile. Ulterior, la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei, dar și cu aprobarea Parlamentului, Consiliul European, format din șefii de stat și de guvern din UE, poate hotărî, în unanimitate, că există o încălcare gravă și persistentă a valorilor prevăzute la Articolul 2. Numai după acest vot unanim, Consiliul de Miniștri al UE poate decide, cu majoritate calificată, suspendarea anumitor drepturi ale Ungariei și se poate ajunge chiar la suspendarea dreptului de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru.
Europarlamentarii ALDE, Renate Weber și Norica Nicolai, au votat miercuri în Parlamentul European în favoarea liderului autoritar de la Budapesta, Viktor Orban, acuzat de încălcarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în Ungaria.
Potrivit listei votului nominal, tot în favoarea premierului maghiar au votat europarlamentarul PNL Traian Radu Ungureanu și cei ai UDMR, Iuliu Winkler și Csaba Sogor.
Alți doi europarlamentari români, Theodor Stolojan (PNL) și Ramona Mănescu (ex-PNL) s-au abținut de la vot.