Dragnea: S-a spus că e referendumul PSD, al meu; nu a fost niciun fel de limită în această materie de manipulare

Dragnea: S-a spus că e referendumul PSD, al meu; nu a fost niciun fel de limită în această materie de manipulare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei este un eşec al celor care au votat 'DA', că nu poate fi considerat un eşec al unui partid, el susţinând că, în cazul unui scrutin popular fără prag, automat s-ar mări procentul de prezenţă la urne.

"Nu trebuie să o justific eu (slaba prezenţă la referendum - n.r.). Am văzut tot felul de analize făcute de oameni de bună credinţă, de oameni de rea credinţă, oameni care spun că se pricep, dar nu se pricep. În primul rând, sunt câteva constatări. Noi stăm agăţaţi de un număr ipotetic de oameni care ar putea să fie prezenţi la referendum în România. Toţi ştim că sunt milioane de români în afara ţării şi care au drept de vot, dar acest cvorum, ideea de cvorum - că este 30%, 50% - se dovedeşte încă o dată că diminuează sau inhibă prezenţa la vot dintr-un motiv foarte simplu: cei care sunt împotriva întrebării, indiferent care ar fi aceea, au la îndemână un mijloc care este pedepsit de lege, dar nimeni nu îl aplică, şi anume boicotul referendumului respectiv. Eu am spus în mai multe rânduri, de-a lungul anilor, chestia asta. În momentul în care ar fi un referendum fără prag, automat s-ar mări numărul de prezenţă, pentru că cei care sunt împotriva întrebării vin şi spun 'NU'", a afirmat Dragnea, la Parlament.

El a respins ideea că acest referendum ar fi fost al PSD sau al său, subliniind că este vorba de o manipulare.

"În al doilea rând, s-a spus că este referendumul PSD, că este referendumul meu. Am auzit oameni de foarte bună credinţă spunând că de fapt în spatele întrebării respective ar fi un interes al meu sau al PSD. Deci nu a fost niciun fel de limită în această materie de manipulare. Până la urmă, a fost o voinţă de participare de 4 milioane de români, care au vrut să îşi exercite dreptul de vot, alţii au boicotat. Ăsta este rezultatul şi mergem înainte", a adăugat Dragnea.

Liderul social-democraţilor a declarat, de asemenea, că nu se impune o analiză în PSD în legătură cu referendumul.

"Nu putem să facem o analiză în interiorul PSD pentru că nu au fost nişte alegeri la care să fi participat PSD. Am spus de la început, în mai multe rânduri, că PSD nu face campanie pentru a îndemna oamenii să voteze, ci doar o campanie de informare şi atât, lucru pe care l-am făcut. (...) Pentru ce ar trebui să fie un eşec al PSD? Au fost aproape 4 milioane de români care au votat 'DA', înseamnă că este eşecul fiecărui cetăţean care a votat. Nu am votat ca partide politice. Dacă este un eşec, este un eşec al celor care am votat cu 'DA', nu poate să fie un eşec al unui partid, oricare ar fi acela. Legea adoptată în Senat a fost votată nu numai de PSD şi ALDE", a subliniat liderul PSD.

Întrebat dacă au existat discuţii ca, în cazul în care referendumul ar fi fost o reuşită, liderul PSD ar fi intenţionat să candideze la prezidenţialele din 2019, Dragnea a răspuns: "Nu au existat astfel de discuţii".

"V-am rugat demult, dar se parte că vă rog degeaba: vine un tâmpit sau nişte tâmpiţi cu nişte informaţii false şi după aia discutăm - ar fi putut fi adevărat, dacă... Sincer acum", a afirmat Dragnea.

De asemenea, întrebat dacă s-a spulberat mitul că PSD reuşeşte să aducă foarte mulţi oameni la vot, Dragnea a afirmat: "Deci spuneţi că asta a fost capacitatea PSD să aducă la vot - 3,9 milioane de oameni. (...) Dacă PSD a adus 3,9 milioane la vot, adică pentru noi, în decembrie 2016 am avut 3,2 milioane. Ăsta este raţionamentul dvs". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”