Dragnea rămâne în închisoare, după ce instanţa i-a respins definitiv cererea de eliberare condiţionată
Tribunalul Bucureşti a respins joi cererea în care Liviu Dragnea solicita să fie eliberat din Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Decizia este definitivă, iar Dragnea are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare condiţionată după data de 27 august.
Dragnea primise o decizie nefavorabilă şi la instanţa de fond - Judecătoria Sectorului 5, însă a făcut contestaţie, respinsă joi de Tribunalul Bucureşti.
"Respinge contestaţia formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu ca nefondată. Admite contestaţia formulată de PICCJ - DNA împotriva sentinţei, pe care o desfiinţează în parte, în sensul ca propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită după 27.08.2021. Definitivă", se arată în hotărârea tribunalului.
La dezbaterile de la tribunal, care au avut loc miercuri, procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii de eliberare condiţionată, arătând că fostul lider PSD a fost sancţionat în penitenciar, după exprimarea unor critici împotriva soluţiei de condamnare.
De cealaltă parte, avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a spus că nu există date că fostul lider social democrat nu şi-a însuşit decizia de condamnare, el îndeplinind toate condiţiile pentru a fi eliberat: conduită corespunzătoare, stăruinţă în muncă, îndeplinirea fracţiei de 2/3 din pedeapsă.
"Se tot face vorbire despre participarea la programele educative. În fapt, sunt nişte teste grilă pentru care primeşti recompensă, dacă obţii punctaj maxim. Domnul Dragnea e inginer, nu e medic sau neurolog. Nu a luat punctaj maxim la unele teste grilă, pentru că erau întrebări despre cum funcţionează creierul, cum debutează diabetul. La alte teste i s-a spus că sunt sub nivelul lui de pregătire. Acesta e motivul pentru care nu a luat creditele, nu că a absentat", a declarat Flavia Teodosiu.
Audiat prin videoconferinţă, Dragnea a afirmat că a suportat "toate abuzurile" în închisoare.
"Tot ce a spus doamna avocat este susţinut de mine. Am avut o sancţiune. Este vorba despre o convorbire online dintre mine şi o persoană de pe lista suport aprobată de penitenciar. Eu trebuie să primesc o pedeapsă pentru că am criticat puterea? Sunt o persoană relativ cunoscută. Poate să spună cineva despre mine că am avut un comportament negativ? Am suportat toate abuzurile la adresa mea în aceste luni: dreptul la hrană, la sănătate, la muncă. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis. Eu am înţeles pentru ce am fost adus aici. Nu înţeleg de ce nu pot beneficia de dreptul de liberare. Am îmbunătăţit viaţa a milioane de români, fără să cer nimic în schimb", a afirmat fostul lider PSD.
Dragnea a încercat să împiedice ca procesul să se desfăşoare la Tribunalul Bucureşti, prin depunerea unei cereri de strămutare a cauzei la alt Tribunal din ţară, însă solicitarea a fost amânată de două ori de Curtea de Apel Bucureşti.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.
Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.
Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele recunoscând că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală. AGERPRES