Dragnea: Preşedintele Iohannis - un om în panică, foarte nervos
Preşedintele Klaus Iohannis este un om în panică, foarte nervos, pentru că vede cum se destramă "sistemul odios care l-a protejat", iar faptul că începe să folosească atât de mult cuvântul "infractor" poate să devină periculos pentru un om care, dovedit de instanţele din România, a comis infracţiuni, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
"Eu am văzut, ca mulţi alţii, un om în panică, foarte nervos şi iritat, dar în panică. Şi este firesc pentru că, de fapt, vedem un preşedinte care este panicat pentru că vede cum se destramă sistemul odios care l-a protejat şi încearcă să-l mai protejeze în continuare. Domnul Iohannis vede cum se strânge funia în jurul parului şi se gândeşte serios că poate veni momentul când poate să dea socoteală la numeroasele ilegalităţi pe care le-a săvârşit de-a lungul anilor", a declarat joi Dragnea la Parlament.
El a adăugat că a prezentat luni nişte documente referitoare la preşedinte care au ieşit în spaţiul public, au fost publicate în presă, "numai că ele au fost băgat la sertar ca şi când vorbim de un om obişnuit".
"Preşedintele României nu este un om obişnuit, este cea mai înaltă funcţie din statul român. Nu a putut, nu a vrut să răspundă, în schimb a pus placa cu 'infractorul'. În trecut mai era cineva care folosea placa cu infractorul sau cu penalii - Kovesi (...). La fel şi domnul Iohannis. Dacă foloseşte atât de mult şi începe să folosească atât de mult cuvântul 'infractor' şi 'infractori' poate să devină periculos pentru un om care, dovedit de instanţele din România, a comis infracţiuni. Şi nu mie trebuie să-mi răspundă preşedintele Iohannis, că nu l-am votat, ci în primul rând celor care l-au votat şi tuturor românilor", a spus Dragnea.
Potrivit acestuia, "cele şase dosare conţin documente reale şi sunt documente din instanţele de judecată care îl vizează pe preşedintele Iohannis".
Liviu Dragnea ''s-a cocoţat'' în vârful statului şi ''progresează semnificativ în domeniul fake news'', a afirmat marţi preşedintele Klaus Iohannis, care a calificat drept minciuni acuzaţiile care i-au fost aduse de preşedintele PSD.
"Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal. Iar acest infractor Dragnea, care s-a cocoţat în vârful partidului şi al statului, progresează. Din păcate, nu în domeniul calităţii politicilor publice, nu în domeniul statului de drept, dar iată că progresează semnificativ în domeniul fake news. Ce a prezentat este ceea ce în ziua de astăzi se numeşte fake news. Mai demult, se numeau pur şi simplu minciuni. Sunt minciuni pesediste adunate. (...) Iar dacă discutăm despre ce a fost ieri nu pot să nu menţionez valizele. Constat cu tristeţe că şi în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut mai demult Caragiale - 'O scrisoare pierdută', am avut acea fază ciudată cu bileţelul roz şi regăsit. Şi acum am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractori ajung în vârful statului", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că nu are niciun fel de legătură cu apariţia valizelor cu documente referitoare la Tel Drum, "contrar celor vehiculate de unii mincinoşi". "Nu ştiu ce e cu aceste valize, nu am niciun fel de legătură, nu ştiu ce e în ele. Însă înţeleg că jurnaliştii care au primit aceste documente vor arăta ce este în valiză", a adăugat şeful statului.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat luni la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD cu două valize, într-una dintre ele spunând că sunt "documente care încă nu au ajuns la DNA" şi care făceau trimitere la şeful statului.
"Am întârziat puţin, pentru că am venit cu două valize. Prima este cu gogoşi de la Rise Project, sunt aici, proaspete, le lăsăm aici. A doua valiză - după cum probabil ştiţi sunt din Teleorman şi ca orice localnic din Teleorman am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care nu au ajuns încă la DNA", a declarat Dragnea la Parlament, înainte de CExN al PSD. AGERPRES