Dragnea pierde procesul în care contesta noua conducere a PSD

Dragnea pierde procesul în care contesta noua conducere a PSD

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea prin care fostul lider al social-democraţilor Liviu Dragnea contesta conducerea PSD stabilită la congresul partidului din 29 iunie.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de Dragnea în acest proces, fiind menţinută o decizie a Tribunalului Bucureşti, instanţă care stabilise ca fiind legale modificările aduse statutului partidului şi înregistrarea noii conduceri, rezultate în urma congresului din 29 iunie.

La începutul lunii iulie, PSD a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere care are ca obiect "modificări acte constitutive - statut - organe de conducere", respectiv înregistrarea în Registrul partidelor politice a modificărilor de statut şi alegerea noii conduceri, ca urmare a Congresului din 29 iunie, când Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcţia de preşedinte al PSD.

În cadrul procesului au fost depuse două cereri de intervenţie, printre care una formulată de Liviu Dragnea, aflat în penitenciar.

Cererea lui Liviu Dragnea are legătură cu dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care fostul lider al social-democraţilor a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Dragnea invocă faptul că judecătorii au decis, în privinţa celor două persoane angajate fictiv la DGASPC Teleorman, că a fost comisă o fraudă, iar astfel activitatea PSD Teleorman, unde au lucrat efectiv cele două, ar fi fost ilicită în perioada 2006 - 2012, motiv pentru care organizaţia ar fi trebuit dizolvată.

Fostul preşedinte al PSD mai susţine posibilitatea dizolvării PSD deoarece la congresul din 29 iunie au votat şi reprezentanţii PSD Teleorman.

Codrin Ştefănescu, fostul secretar general al PSD, declara că cererea de intervenţie a lui Liviu Dragnea nu reprezintă un act de răzbunare, ci un demers care l-ar fi putut ajuta la revizuirea dosarului în care a fost condamnat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…