Dragnea: Nu am fost niciodată la vreo zi onomastică a lui Maior sau Coldea
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că niciodată nu a fost la vreo zi onomastică a lui George Maior sau Florian Coldea, menţionând că va vorbi despre ceea ce ştie în Comisia de control a SRI.
"În ceea ce priveşte ce am eu de spus, am spus că voi spune în Comisia SRI tot ceea ce ştiu şi nu voi merge acolo nici cu jumătăţi de adevăruri ca George Maior, nici cu minciuni ca alţii, voi spune ceea ce ştiu, pentru că am văzut că se conturează o istorie romanţată: nimeni nu a făcut nimic, toţi cu fost buni şi a venit de undeva din cer acest sistem pe care toată lumea îl simte", a afirmat Dragnea, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
El a susţinut că va spune la comisie ceea ce ştie, menţionând că nu doreşte "cancan".
"Aveţi răbdare, că o să aflaţi de la mine lucruri la care nu v-aţi gândit. Dar după ce merg acolo (la Comisia SRI -n.r.) pentru că eu vreau să fac o chestie instituţională. Nu vreau să fac cancan. Eu vreau ca după ce vorbesc eu şi după ce sper că la un moment dat se va termina şi activitatea comisie SRI în domeniul ăsta să se întâmple nişte lucruri. Nu putem să stăm în continuare doar pe bârfe şi nimeni să nu păţească nimic, nimeni să nu plătească, cu aşa ceva nu sunt de acord", a adăugat Dragnea.
El a mai spus că nu a stabilit nimic cu şeful Comisiei parlamentare pentru controlul SRI Claudiu Manda în privinţa audierii sale în comisie, subliniind că, din câte a auzit, George Maior nu a făcut dezvăluiri la comisie.
"Nu am stabilit nimic cu domnul Manda. Eu nu sunt în comisia de control. Care dezvăluiri a făcut George Maior? Că George Maior din ce am auzit (...) a cam zis nu, nu ştie, nu a auzit, nu e adevărat. Astea sunt dezvăluiri? Asta sunt minciuni. Nu am fost niciodată la vreo zi onomastică a lui Maior sau Coldea, niciodată. Prea multe vorbe despre securişti. Noi avem Congres", a adăugat Dragnea.
El a negat informaţiile potrivit cărora s-ar fi întâlnit în weekend cu George Maior şi Vasile Dîncu.
"Nu m-am întâlnit. Eu cu Maior cred că am vorbit ultima dată la începutul anului trecut, cred, când am fost o întâlnire cu diplomaţii la un hotel din Bucureşti şi am schimbat câteva cuvinte. Nu am avut această onoare să mă întâlnesc cu domnul Maior în acest weekend", a adăugat Dragnea. AGERPRES