Dragnea, la ÎCCJ, despre condamnarea sa: Puteam plăti un preţ, dar nu am vrut; am dorit un proces echitabil
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, la Instanţa supremă, că nu a vrut să plătească ''orice preţ'' pentru a nu intra la închisoare, precizând că a dorit un proces echitabil.
"Cu toate că în presă s-a spus că eu încerc să ies cu orice preţ din închisoare, nu este aşa. Puteam plăti un preţ, dar nu am vrut, am vrut să am parte de un proces echitabil", a spus Dragnea în faţa judecătorilor ÎCCJ.
Întrebat de jurnalişti, la ieşirea din sala de judecată, care era ''preţul'' la care făcea referire, Liviu Dragnea a răspuns: "Preţul era România".
"Am crezut şi încă mai cred că un om nu poate fi condamnat decât de o instanţă constituită conform legii. Nu se poate vorbi de un proces echitabil sau de o hotărâre corectă, când este vorba de o decizie a unei instanţe nelegal constituite", a mai spus Dragnea.
Avocaţii acestuia au susţinut, la rândul lor, că hotărârea de condamnare vine de la o instanţă nelegală - care nu este prevăzută de lege, ceea ce duce la o stare de detenţie nelegală şi au cerut admiterea contestaţiei şi din perspectiva Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, dar şi a deciziei Curţii Constituţionale.
"Curtea Constituţională spune că prin contestaţia la executare se poate contesta nelegalitatea care rezultă în urma executării, care este exact cererea noastră de constatare a nelegalităţii stării de detenţie. Noi vă solicităm admiterea, fără a pune în discuţie puterea de lucru judecat, pentru că starea de detenţie nu este legată de puterea de lucru judecat. În opinia noastră, decizia CCR, de la data publicării ei, nu retroactiv, constituie o împiedicare la executarea hotărârii, constituie un act prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că hotărârea de condamnare provine de la o instanţă care nu este competentă şi nu este prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că este o stare de detenţie nelegală", a spus Corneliu Liviu Popescu, avocatul lui Dragnea.
Procurorul de şedinţă a cerut respingerea contestaţiei la executare formulată de "deţinutul Liviu Dragnea".
"DNA cere respingerea ca nefondată a contestaţiei. CCR a stabilit căror hotărâri judecătoreşti le este aplicabilă decizia. Decizia CCR nu cuprinde ipoteza apărării lui Dragnea", a susţinut procurorul.
Potrivit reprezentantului DNA, instanţa care l-a judecat pe Dragnea în primă instanţă era prevăzută de lege şi competentă, având în vedere calitatea acestuia de parlamentar. Astfel, starea de deţinere ar fi una legală, la baza căreia stă mandatul de executare prin care se execută sentinţa definitivă a primei instanţe, care a fost menţinută ulterior.
Înalta Curte a rămas în pronunţare, joi, asupra cererii de contestaţie la executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită de Liviu Dragnea pe 27 mai 2019 pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.
Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)