Dragnea: Înţelegem reproşul Ambasadei SUA, ţinem cont, dar menţinem ideea deblocării administraţiei

Dragnea: Înţelegem reproşul Ambasadei SUA, ţinem cont, dar menţinem ideea deblocării administraţiei

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că înţelege reproşul Ambasadei SUA în legătură cu aprobarea OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul, dar a precizat că Guvernul menţine ideea deblocării funcţionării administraţie publice.

Liviu Dragnea (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Această afirmaţie a fost făcută de vicepremierul Liviu Dragnea la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care permite aleşilor locali şi judeţeni să demisioneze din partidul sub sigla căruia au candidat, fără să-şi piardă mandatul, 45 de zile.

"Am înţeles ceea ce reproşează Ambasada SUA, ne-am asumat lucrul ăsta, ţinem cont de ceea ce a spus, numai că în continuare ideea de a debloca administraţia publică locală din România ne-o menţinem", a spus Liviu Dragnea.

Jurnaliştii au insistat pe această temă şi chiar i-au citit lui Liviu Dragnea comunicatul Ambasadei SUA.

"Acordăm atenţie foarte mare oricăror opţiuni şi oricăror comunicate din partea partenerilor americani, dar explic încă o dată, nu este absolut nedemocratic în interiorul acestei ordonanţe", a răspuns Dragnea.

Ambasada SUA a remis, joi, agenţiei MEDIAFAX un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali ca în termen de zece zile să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate”, se arată în document.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen