Dragnea, din banii ăștia ți-a cumpărat proprietățile? DNA a trimis în judecată Regiotrans, Rail Force și RC CF Trans, legate de omul de afaceri Costel Comana, care s-a sinucis în 2015/Prejudiciul estimat este de peste un miliard de lei!

Dragnea, din banii ăștia ți-a cumpărat proprietățile? DNA a trimis în judecată Regiotrans, Rail Force și RC CF Trans, legate de omul de afaceri Costel Comana, care s-a sinucis în 2015/Prejudiciul estimat este de peste un miliard de lei!

Dragnea, din banii ăștia ți-a cumpărat ție proprietățile? DNA a trimis în judecată Regiotrans, Rail Force și RC CF Trans, legate de omul de afaceri Costel Comana, care s-a sinucis în 2015/Prejudiciul estimat este de peste un miliard de lei! Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe fosta șefă a Serviciului Urmărire Transporturi de la CFR, alaturi de companiile Regiotrans, Rail Force și RC CF Trans, într-un dosar în care statul român, prin ANAF, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 1,156 miliarde lei.

Regiotrans a aparținut omului de afaceri Costel Comana, care s-a spanzurat la începutul anului 2015 în toaleta unui avion care efectua o cursă Bogota - San Jose. Acesta era anchetat intr-un dosar de coruptie.

Ce se știe despre Costel Comana:

A lucrat la CFR Brasov in anii '90, perioada in care a fost avansat sef de gara la CFR Brasov Triaj si apoi la CFR Calatori Brasov.

In anul 2000, Costel Comana și-a dat demisia de la CFR si a deschis propria afacere, tot in domeniul feroviar, alaturi de Iorgu Ganea, care detinea o sala de jocuri in Gara Brasov.

Dupa zece ani de cand si-a deschis firma Regiotrans, brasoveanul a devenit unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, fiind inclus in Top 500 al revistei Forbes in 2011, avand o avere estimata la 30 - 32 de milioane de euro.

Rise Project a scris, la inceputul lui martie 2017, ca Liviu Dragnea a incasat peste un milion de euro după ce a vândut șase proprietati catre Costel Comana.

Dragnea a incasat ultima transa de bani de la Comana cu trei zile inainte ca CFR sa dubleze afacerile acestuia din urma, iar asta printr-un contract parafat inclusiv pe mana aceluiasi Dragnea. Dragnea si Comana au fost colegi de camin in facultate.

Liviu Dragnea a explicat atunci că banii pe care i-a primit de la fostul patron Regiotrans Costel Comana au fost cheltuiti o parte pentru constructia vilei sale din Alexandria iar o alta parte "in alte scopuri".

Comunicatul DNA:

În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 310 din 18 februarie 2015 și 332/VIII/3 din 19 februarie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

ȘTEFĂNESCU ESTRELLA, șef serviciu Urmărire Transporturi în cadrul CNCF CFR SA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (7 acte materiale);

GANEA IORGU, asociat al inculpatei SC REGIOTRANS SRL și fost administrator al aceleiași societăți, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordare de subvenții cu încălcarea legii, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);
- evaziune fiscală (29 acte materiale);

SC REGIOTRANS SRL, operator de transport feroviar public de călători, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);

SC RAIL FORCE SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (64 acte materiale);

SC RC CF TRANS SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală;
- complicitate la participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);

SC MARUB SA, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (28 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpata Ștefănescu Estrella, în calitate de șef serviciu în cadrul CNCF-CFR SA, în perioada 3 iunie 2010 - 6 aprilie 2015, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, a pretins, a acceptat promisiunea, respectiv după caz, a primit, de la directorul general al SC REGIOTRANS SRL, sume de bani și foloase necuvenite în cuantum total de 24.653,67 lei (combustibil, un laptop, un telefon și abonament telefonic, servicii de cazare în stațiune turistică, reparații la autoturismul personal etc., precum și suma de 923 lei numerar).
Activitățile în legătură cu care aceasta a primit banii și bunurile sub formă de mită au constat în confirmarea, din partea CNCF CFR SA, a volumului de tren km (indicator principal în funcție de care se acorda subvenția) realizat de inculpata REGIOTRANS SRL. Documentele în care era făcută această confirmare au fost atașate cererilor și notelor de fundamentare pe baza cărora inculpata SC REGIOTRANS a obținut, în mod nelegal, subvenții de la bugetul de stat.

În perioada 7 ianuarie 2009 -20 ianuarie 2015, în baza unui număr de 74 de cereri și a notelor de fundamentare și justificare a subvențiilor atașate cererilor, inculpatul Ganea Iorgu și Comana Costel (persoană care a avut calitatea de suspect, decedat în data de 25.02.2015), i-au determinat pe funcționarii publici din cadrul Ministerului Transporturilor-Direcția Economică (care au acționat fără vinovăție), să acorde inculpatei SC REGIOTRANS SRL, subvenții în valoare totală de 236.238.281 lei (echivalentul a 54.506.882 euro) cu încălcarea legii.
Suma de 236.238.281 lei reprezintă parte din suma totală de 1.061.343.466 lei ce a fost încasată de inculpata SC REGIOTRANS SRL cu titlu de subvenție de la buget în perioada 2009-ianuarie 2015.
Inculpatul Ganea Iorgu și Comana Costel au acționat fie direct, fie prin intermediul unor persoane care dețineau funcții de conducere în cadrul inculpatei SC REGIOTRANS SRL și au beneficiat de complicitatea inculpatelor SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL (firme din același grup cu SC REGIOTRANS SRL).
La data faptelor, inculpatul Ganea Iorgu și Comana Costel aveau calitatea de administratori în drept, respectiv după caz, doar în fapt, în cadrul societăților inculpate SC REGIOTRANS SRL, SC RC-CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL.
Inculpata SC REGIOTRANS SRL a beneficiat de subvenția acordată nelegal, în valoare de 236.238.281 lei, prin majorarea artificială a costurilor reale de transport, cu complicitatea inculpatelor SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL care-i prestau servicii. Practic, cele două societăți au fost interpuse ca prestatori de servicii pentru inculpata SC REGIOTRANS SRL în scopul majorării artificiale a costurilor reale de transport ce erau luate în calcul în procedura acordării subvenției.
Astfel, a fost creată o schemă prin s-a realizat un transfer de subvenție de la inculpata SC REGIOTRANS SRL la celelalte firme din grup, între care inculpatele SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL. Aceasta, întrucât contractele de servicii publice în domeniul transportului feroviar public de călători, încheiate cu Ministerul Transporturilor de inculpata SC REGIOTRANS SRL, plafonau cota de profit ce putea fi obținută de aceasta la maxim 5 % din venituri, respectiv 3 % începând cu 2013. Astfel, se acordau de la buget cu titlu de subvenție diferențele dintre costurile reale de transport și tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de călători, la care se adăuga o cotă de profit de 5%, iar începând cu 2013 de 3%. Sumele care depășeau acest plafon ar fi trebuit să fie restituite la buget.
Urmare a indicelui ridicat de profitabilitate înregistrat de cele două societăți complice interpuse care nu aveau o cotă de profit limitată, s-au distribuit dividende, de către inculpata SC RC CF TRANS SRL, acționarilor Ganea Iorgu și Comana Costel, respectiv de inculpata SC RAIL FORCE SRL, suspectului Comana Costel și unei alte persoane, în valoare de peste 83 de milioane de lei.
S-a mai constatat că suma alocată de inculpata SC REGIOTRANS SRL în perioada 2008-2011, cu destinația investiții/program modernizare și achiziții material rulant/programe prioritare, reprezintă 5.562.373 lei din sarcina de 112.216.000 lei stabilită în acest sens prin contractele de servicii publice și actele adiționale la acestea încheiate de inculpata SC REGIOTRANS SRL cu Ministerul Transporturilor și aprobate prin hotărâri de guvern.
În schimb, cheltuielile nejustificate efectuate de inculpata SC REGIOTRANS SRL pe relația cu inculpatele SC RC-CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL în anii 2009, 2010 și 2011, depășesc cuantumul investițiilor/programelor de modernizare și achiziții material rulant/programelor prioritare pe care aceeași societate se angaja să le facă în aceeași perioadă, prin contractele de servicii publice și actelor adiționale la acestea. Fără schema infracțională de externalizare a profiturilor către alte societăți comerciale afiliate, prin transferul de subvenție acordată cu încălcarea legii, în vederea obținerii de foloase necuvenite, inculpata SC REGIOTRANS SRL, beneficiară a subvenției, ar fi putut aloca sumele prevăzute pentru investiții, în baza contractelor.
Inculpatul Ganea Iorgu și Comana Costel au optat pentru nerespectarea prevederilor contractelor încheiate cu Ministerul Transporturilor privind obiectivele de investiții și programele de modernizare, întrucât conform procedurii legale de fundamentare și acordare a subvenției, totalul cheltuielilor înscrise în nota de fundamentare și justificare a subvenției se diminuau cu cheltuielile de investiții. În aceste condiții, alocarea unor sume de bani cu titlu de investiții, din cele acordate la un nivel maximal inculpatelor SC RC-CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL, ar fi condus implicit la diminuarea cheltuielilor din nota de fundamentare și justificare a subvenției ce se acorda inculpatei REGIOTRANS SRL.
Astfel, cu cât suma alocată pentru investiții și programele de modernizare era mai mică, cu atât creștea proporțional subvenția care se acorda SC REGIOTRANS SRL și implicit și cuantumul dividendelor distribuite în urma transferului de subvenție către inculpatele SC RC CF TRANS SRL și SC RAIL FORCE SRL - firme afiliate care înregistrau cote de profitabilitate ridicate.

În scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpatul Ganea Iorgu, în calitate de administrator al inculpatelor SC RC-CF TRANS SRL și SC MARUB SA, în perioada 5 mai 2010-31 decembrie 2014, a dispus înregistrarea în contabilitatea SC RC-CF TRANS SRL de cheltuieli în baza unei operațiunii fictive de cumpărare a unui utilaj și în contabilitatea SC MARUB SA de cheltuieli în baza operațiunilor fictive de închiriere a acestui utilaj de către SC RC-CF TRANS SRL către SC MARUB SA, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu suma de 1.527.236 lei echivalentul a 362.316,81 euro, din care: 314.429 lei impozit pe profit suplimentar și 1.212.807 lei TVA suplimentar.
În esență, inculpata SC MARUB SA a cumpărat un utilaj de la o societate comercială care desfășura o activitate reală de producție a unor astfel de bunuri. Ulterior, scriptic, acest utilaj a fost vândut de o societate cu un comportament fiscal tip „fantomă” deținută de o cunoștință a inculpatului Ganea Iorgu, către inculpata SC RC-CF TRANS SRL, iar aceasta din urmă l-a oferit spre închiriere către SC MARUB SA, care de fapt îl deținea în proprietate. Astfel, scriptic, același utilaj a fost vândut de două ori în scopul sustragerii inculpatelor SC MARUB SA și SC RC-CF TRANS SRL de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 1.156.064.128 lei.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat cu titlu de subvenție și prin evaziune fiscală, respectiv pentru confiscarea specială a sumei ce face obiectul infracțiunii de luare de mită, s-au instituit măsuri asigurătorii pe următoarele bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților:

GANEA IORGU (3 terenuri și părți sociale deținute la 12 societăți comerciale), SC REGIOTRANS SRL (14 automotoare, 9 autoturisme, 5.000.000 lei indisponibilizați în conturi), SC RAIL FORCE SRL (85 automotoare, 28 locomotive, 92 vagoane, 8 rame RIO, 6 rame RIB, 12 echipamente tehnologice, 4 autoturisme), SC RC CF TRANS SRL (3 terenuri, 11 autoturisme, acțiuni în valoare totală de 11.922.875 lei reprezentând 99,996% cotă de participare la inculpata SC MARUB SA), SC MARUB SA (7 autoturisme) și ȘTEFĂNESCU ESTRELLA (1240 euro).

Totodată, s-a instituit măsura sechestrului asigurător pe bunurile lăsate moștenire de suspectul Comana Costel, decedat: 7 bunuri imobile și pe părțile sociale deținute la 8 societăți comerciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de inculpatul Hădărean Florin, la data faptei director general SC REGIOTRANS SRL, pentru infracțiunea de dare de mită, precum și față de inculpatul Nicolau Costache, la data faptelor director al Sucursalei Regionala Căi Ferate Brașov, pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

Față de ceilalți suspecți și față de celelalte fapte descrise în comunicatele nr. 310 din 18 februarie 2015 și 332/VIII/3 din 19 februarie 2015, s-a dispus clasare.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.





populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…