Dragnea despre referendumul pe tema familiei: Pe mine mă interesează să dea un semnal foarte serios în interiorul țării

Dragnea despre referendumul pe tema familiei: Pe mine mă interesează să dea un semnal foarte serios în interiorul țării

Referendumul pentru modificarea Constituției pe tema redefinirii familiei ca fiind formată dintre un bărbat și o femeie este important să dea un semnal serios în interiorul țării, iar această decizie trebuie să fie luată de români, a declarat marți președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD.

 "Azi am adoptat o lege importantă care completează legea referendumului și anume procedurile privind modificarea Constituției. Era o lacună legislativă, inițiativele de modificare a Constituției prin inițiativă cetățenească nu aveau stabilită o procedură prin lege. Odata cu adoptarea de astăzi, după promulgare, am reușit încă un pas până la organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție. (...) Pe mine mă interesează să dea un semnal foarte serios în interiorul țării pentru că eu încă sunt român și voi rămâne român și mă interesează ca această decizie să fie luată de români, nu de altcineva, cu toate presiunile, sugestiile și propunerile venite din altă parte. (...) Am susținut public inițiativa celor trei milioane de români, deci nu mă schimb", a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a arătat că deocamdată nu poate exista un calendar pentru perioada următoare, pentru că proiectul de lege depinde de promulgarea președintelui.

"Din momentul în care va promulga legea, colegii în Senat vor adopta în final legea de modificare a Constituției și de abia de atunci putem estima un calendar. Să sperăm că nu sunt probleme la Cotroceni și legea asta va fi promulgată. (...) Îmi exprim speranța că nu vor fi probleme la Cotroceni. Odată legea adoptată în Senat, merge la CCR, care trebuie să se exprime în 5 zile dacă nu s-au depășit limitele de revizuire și, din momentul adoptării legii, așa cum scrie în Constituție, trebuie organizat referendumul în 30 de zile și nu putem demara organizarea referendumului cu legea referendumului necompletată", a detaliat președintele Camerei Deputaților.

Dragnea a adăugat că parlamentarii nu adoptă o lege "ținând cont de anumite anunțuri". "Pe noi ne interesează să creăm posiblitatea românilor să se exprime pe o temă foarte importantă, de profunzime serioasă. Cine vrea să facă altceva, nu e problema noastră. Nouă ni se pare extrem de importantă această temă și nu vrem să fie parazitată de altele", a menționat președintele PSD.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire.

Inițiativa legislativă mai prevede că proiectul legii constituționale, adoptat de către fiecare cameră a Parlamentului sau de către camerele reunite, în caz de divergență, se trimite în termen de două zile Curții Constituționale, care procedează potrivit legii.

Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”