Dragnea despre ordonanţa de modificare a codurilor penale: Colegii au motivat că e o istorie care nu se mai termină

Dragnea despre ordonanţa de modificare a codurilor penale: Colegii au motivat că e o istorie care nu se mai termină

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat că o ordonanţă privind modificarea codurilor penale ar putea fi dată în condiţiile în care "este o istorie care nu se mai termină" în această privinţă.

"Colegii noştri au motivat pentru că este o istorie care nu se mai termină. Şi am zis, pe articolele declarate constituţionale n-am vedea de ce să nu se dea OUG", a declarat Dragnea la finalul CExN al PSD.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole din coduri care au fost declarate constituţionale.

Întrebată dacă a existat o discuţie despre adoptarea unei ordonanţe de modificare a codurilor, premierul a spus: "Da, a existat o astfel de discuţie în cadrul CExN. În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate constituţionale să vedem oportunitatea de a fi promulgate printr-o ordonanţă de urgenţă. Mai multe detalii în acest sens, pentru că ţine de aspecte de natură juridică, va da ministrul Justiţiei". AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin