Dragnea, despre întrevederea cu Iohannis: Cred că a fost o întâlnire benefică; Tăriceanu a ştiut
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că întâlnirea de joi cu şeful statului, convenită imediat după învestirea noului Cabinet, la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă, a fost una "benefică".
"Am avut o discuţie cu preşedintele după depunerea jurământului de către noul Guvern. Cred că 10 minute am discutat. I-am solicitat atunci preşedintelui să aibă totuşi o poziţie la Bruxelles, pentru că urma să plece acolo, în legătură cu ceea ce se întâmplă în ţară şi a avut în conferinţa de presă pe care avut-o pe urmă. Chiar am văzut că a avut o poziţie corectă. Cred că nici preşedintelui nu-i place ca cetăţeni români, indiferent ce funcţie au, să denigreze România în exterior. De asemenea, am convenit atunci împreună ca după ce Guvernul se aşază să avem o întâlnire în trei - dumnealui, eu şi doamna prim-ministru Dăncilă", a declarat Dragnea vineri seară la Antena 3.
Potrivit acestuia, temele abordate au vizat calendarul pentru preluarea Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE în 2019 de către România, proiectul Centenarului Marii Uniri şi reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări.
"Aseară s-au discutat câteva teme importante. În primul rând, calendarul de acţiune pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de anul viitor de către România. Doamna prim-ministru a informat care este stadiul în care se află pregătirea din partea Guvernului şi modul cum se acţionează. Al doilea subiect important a fost Centenarul. S-a stabilit ca la jumătatea lunii martie Guvernul să prezinte Parlamentului şi Preşedinţiei, informal într-o primă fază, un program pentru Centenar. S-a discutat despre faptul că toate instituţiile din România trebuie să lucreze în comun, pentru că este un proiect naţional, nu este un proiect al niciunei instituţii sau persoane. S-a discutat despre stadiul absorbţiei fondurilor europene, şi cu bune şi cu rele. Preşedintele a reamintit faptul că în acest an vor fi prezenţi şefi de stat din ţările din regiune în Iniţiativa Trei Mări şi, pe bună dreptate, a solicitat Guvernului să se implice, pentru că fără Guvern şi fără aportul miniştrilor nu poate fi o întâlnire care să aibă şi un rezultat concret. Şi aici am avut câteva discuţii despre nişte proiecte regionale importante care trebuie iniţiate de România şi care să aducă beneficii şi ţării noastre, dar şi statelor din jur", a relatat Dragnea.
De asemenea, el a spus că discuţia a inclus şi subiectul dezbătut în ultima perioadă referitor la activitatea DNA.
"Preşedintele a întrebat-o, cred că era firesc, pe doamna prim-ministru cum vede situaţia din ultimele zile, despre subiectul cel mai intens dezbătut în ultimele zile. Doamna prim-ministru, aşa cum a spus şi aseară în interviu, a spus ca este preocupată, îngrijorată de toate aceste dezvăluiri şi că i-a cerut ministrului Justiţiei ca într-un timp rezonabil, destul de scurt, să ia o decizie, indiferent care ar fi ea, pentru că toţi vrem ca adevărul să iasă la iveală, pentru că discutăm de credibilitatea sistemului de justiţie în România. Cred că a fost o întâlnire benefică", a opinat Dragnea.
Întrebat despre afirmaţiile lui Iohannis referitoare la încercarea "unor penali" de a discredita DNA, Dragnea comentat: "Eu niciodată nu am fost de acord cu această abordare, nici din partea preşedintelui, nici din partea altor persoane publice sau nepublice, dar pe acest subiect eu m-am hotărât, în această perioadă, să nu intervin. După ce se va termina, într-un fel sau altul, habar nu am cum, pentru că aici sunt trei (...) actori - ministrul Justiţiei, CSM şi preşedintele (iniţiativă, aviz şi decizie), dar după ce se va termina această poziţie o să spun punctul meu de vedere. Nu vreau să influenţez nici într-o parte, nici în altă parte decizia niciuna dintre cei trei actori. Dar eu am un punct de vedere foarte bine conturat, pe care o să-l exprim după ce se termină într-un fel sau altul această poveste. După ce Tudorel Toader va prezenta poziţia sa, am să-mi spun punctul de vedere, care este foarte bine conturat".
Preşedintele PSD a precizat că liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a ştiut de întâlnirea cu şeful statului.
"Vreau să fac o precizare: colegul meu de alianţă, domnul preşedinte Tăriceanu, a ştiut de această întâlnire. Am discutat înainte. Nu a fost o întâlnire secretă sau pe care să i-o ascund preşedintelui Tăriceanu", a spus Dragnea. AGERPRES