Dragnea: De multe ori cei care au inițiat un referendum au fost și cei care au pierdut în final

Dragnea: De multe ori cei care au inițiat un referendum au fost și cei care au pierdut în final

Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că șeful statului trebuie să se gândească bine dacă are sens referendumul pe care l-a convocat și l-a avertizat pe Klaus Iohannis că de multe ori cei care au inițiat un referendum au fost și cei care au pierdut în final.

"Trebuie să se gândească bine dacă are sens acest referendum. De multe ori, în astfel de situații sau de fiecare dată, cei care au inițiat un referendum au fost și cei care au pierdut în final. Aproape de fiecare dată", a afirmat Liviu Dragnea, duminică seara, la România TV.

Pe de altă parte, liderul social-democraților a menționat că informațiile "nu mai pleacă chiar așa imediat" din PSD, iar acest lucru l-ar putea deranja pe președintele Iohannis.

"Poate dl. președinte (Iohannis, n.r.) e supărat că nu mai are acces la toate informațiile, nici dumnealui sau poate nici alte instituții. Orice informație pe care mi-o cere n-am de ce să i-o ascund, sunt deschis, am fost deschis, am vrut să colaborăm, am sperat că va înțelege și va trece peste pierderea urâtă a alegerilor parlamentare și că va fi decis să contribuim împreună la dezvoltarea acestei țări. Se pare că nu reușește să facă lucrul acesta. Îmi pare rău sincer de asta, ar fi putut să fie mult mai înțelept. Nu știu cine îl împinge, nu știu cine l-a schimbat atât de mult și l-a schimbat în sensul rău. Nu-mi dau seama de ce nu-și dă seama că nu-i face bine asta și că oricine în istorie a semănat vânt a cules furtună. Niciodată nu se termină bine lucrul acesta, de obicei când sapi groapa altuia cazi singur în ea", a spus Dragnea.

Șeful PSD a precizat că dorește să organizeze două referendumuri în primăvară, privind familia și respectiv pentru ridicarea imunității, acestea fiind două teme care trezesc foarte mult interesul în societate.

"Aici este o discuție extrem de serioasă, pe de o parte Coaliția pentru Familie, care a strâns trei milioane de semnături, un număr uriaș de semnături, și care vorbește foarte clar de noțiunea de căsătorie între un bărbat și o femeie, dar există pe de altă parte și o solicitare din partea românilor care sunt în cardul unor minorități sexuale sau care au și altă abordare și care vorbesc de necesitatea de a exista o noțiune de parteneriat civil, care să nu afecteze noțiunea de căsătorie între un bărbat și o femeie. Este o problemă serioasă, care trebuie dezbătută foarte serios, deoarece este o problemă despre profunzimea societății românești. Pe de o parte trebuie să susținem ideea de căsătorie între bărbat și femeie, dar pe de altă parte nu trebuie să fim foarte radicali. Societatea românească trebuie să caute tot timpul modalitatea prin care orice sursă de divizare să fie exclusă", a explicat Liviu Dragnea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor