Dragnea: Da, recunosc, am o relaţie foarte bună cu premierul Israelului; asta este cumva o infracţiune?

Dragnea: Da, recunosc, am o relaţie foarte bună cu premierul Israelului; asta este cumva o infracţiune?

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi că are o relaţie foarte bună cu premierul Israelului, dar nu consideră că asta este "o infracţiune".

"Am văzut că în ultimii ani în România am avut politica externă de a aştepta ordinele venite de la alţii. Dacă ne spun unii astăzi, o luăm spre stânga, dacă mâine se schimbă şi spun 'luaţi-o pe dreapta', fără întrebări o luăm la dreapta. Eu zic că trebuie să avem o politică externă care să ţină cont în primul rând de interesele României. (...) Se va organiza o şedinţă de guvern comună în Bucureşti, probabil în luna iulie, cel mai târziu, în care să se semneze nişte acorduri extrem de importante pentru economia românească şi pentru dezvoltarea României. Da, recunosc, am o relaţie foarte bună cu premierul Israelului. Asta este cumva o infracţiune? Asta este ceva rău? Că dacă am o relaţie apropiată, nu o am pentru mine, personal, că nu vine premierul Netanyahu în România să mă ajute cu ceva, ci este pentru România", a afirmat Dragnea la Antena 3.

El a adăugat că nu a spus niciodată că s-a decis ca Ambasada României în Israel să se mute la Ierusalim.

"Atunci când două state atât de importante în lume ca Statele Unite şi Israelul sunt într-o perioadă în care ar avea nevoie de sprijin într-un anumit demers şi dacă exact atunci le acorzi acest sprijin, contează enorm şi nu va fi uitat niciodată şi vorbim aici de interesele majorare ale României, nu de interese mărunte sau de dispute politice mici de pe malurile Dâmboviţei", a precizat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”