”Cazul Voicu este un moment de cotitură pentru justiţia din România. Devoalarea reţelei de tip mafiot construită de senatorul PSD în jurul principalelor instituţii care se ocupă cu respectarea legii echivalează cu prăbuşirea FNI şi, ulterior, a Băncii Române de Scont.

Aşa cum, în 2000, falimentul schemei piramidale pusa la cale de Vântu a marcat începutul unei schimbări definitive a regulilor jocului în domeniul financiar-bancar, prăbuşirea reţelei Voicu are toate şansele să dea semnalul unei epurări fără precedent a sistemului judiciar.” Asta scriam în urmă cu opt ani, pe 10 martie 2010, în editorialul ”Cazul Voicu – sfârșit de epocă”. Și așa a și fost.

După demantalarea rețelei ”Voicu – Costiniu”, au început să fie eliminați de la Înalta Curte dar și din alte instanțe și din CSM numeroși lideri ai mafiei din magistratură, care ținea ”de șase” sau garanta imunitatea politicienilor și a oamenilor de afaceri care controlau statul și economia. Din cauza lor mergea cu frâna trasă lupta anticorupție pornită în 2005.

Aproape toate dosarele importante finalizate de procurorii DNA erau tergiversate cu anii, inclusiv prin nenumărate sesizări către Curtea Constituțională, sau trântite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentințe de achitare. Mulți judecători ai celei mai importante instanțe deveniseră ultima redută a unui sistem care refuza să înțeleagă mersul istoriei și să se predea.

Repuneau în drepturi magistrații sancționați de CSM și îi făceau scăpați pe campionii jefuirii statului. Printre alții, l-au achitat pe Ion Dumitru, faimosul director al Romsilva în regimul Năstase, care cumpărase ace de cravată cu un adaos comercial de 20.000 %. Au fost anii în care capii mafiei crescuți sub pulpana lui Ion Iliescu își făceau de cap în Instanța Supremă condusă de un fost consilier al lui Iliescu, Nicolae Popa.

Au fost anii în care dacă un judecător îndrăznea să recunoască evidența: există corupție în justiție, colegii lui sesizau CSM pentru încălcarea deontologiei. Așa cum i s-a întâmplat lui Cristi Danileț. Au fost anii în care doar o mână de procurori și judecători din eșaloane inferioare au fost condamnați pentru corupție. Doar 15 magistrați, între 2006 și 2009.

În timp ce gențile cu bani circulau nestingherite pe culoarele ÎCCJ și finanțatorii candidatului PSD la prezidențiale cumpărau judecători ”supremi” cu duzina, după gratii ajungeau magistrați de Ineu, Vălenii de Munte, Câmpina, Podu Turcului și Sighetu Marmației. Iar lucrurile ar fi continuat la fel și azi, probabil, dacă nu ar fi fost destructurată cooperativa care vindea sentințe de achitare coordonată de deputatul PSD Cătălin Voicu și de judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

”Profunzimea complicităţilor dintre membrii reţelei Voicu anunţă o investigaţie de răsunet, din care nu am văzut deocamdată decât vârful aisbergului. Dezvăluirea legăturilor dintre Voicu şi alţi mari jongleuri cu dosare nici nu a început.

Dacă DNA şi SRI, care par să fi ieşit din cercul de influenţă al mafiei din justiţie, vor merge până la capăt cu ancheta, vom asista la un cutremur de proporţii care va zgâlţâi din temelii nu doar Înalta Curte, nu doar justiţia, ci întregul stabiliment politico-mafiot,” mai scriam în martie 2010.

Din păcate, din motive încă nelămurite, investigarea rețelei Voicu – Costiniu nu a mers atât de departe cum merita. Cu toate acestea, cutremurul de proporții din magistratură pe care îl anticipam s-a produs. Atunci au început să cadă sau să se retragă marii mafioți din justiția română. Atunci au înțeles, de fapt, că riscă și ei pușcări, precum finanțatorii și protectorii lor din servicii, politică și afaceri, dacă nu încetează să blocheze dosarele de corupție.

Atunci s-a produs declicul care avea să reseteze relația dintre mafia la nivel înalt și stat. Urmarea: de la 187 persoane condamnate pentru corupție în 2009, în 2012 s-a ajuns la 564. Dar nu atât cifrele absolute sunt relevante, cât funcțiile celor condamnați. Prea puțini sau niciunul dintre ”greii” României nu ar fi ajuns după gratii dacă Înalta Curte nu ar fi scăpat din mâinile lui Nicolae Popa și a Lidiei Bărbulescu și nu ar fi intrat sub coordonarea Liviei Stanciu.

Fără să ne reamintim cât de târziu și de greu a fost smulsă Înalta Curte din mâinile penalilor, la cinci ani, practic, de la înființarea DNA, nu putem înțelege gravitatea asaltului pe care Liviu Dragnea, Tudorel Toader îl dau împotriva Cristinei Tarcea, actualul președinte al ÎCCJ.

După succesul îndepărtării Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA, dar mai ales după eșecul Ordonanței de Urgență privind amnistia și grațierea, șeful PSD se agață cu disperare de ideea că doar recucerirea acestei redute, pierdute în 2010, îi poate da o șansă ca modificările Codului Penal să intre în vigoare înainte ca Înalta Curte să pronunțe o sentință definitivă în dosarul său privind angajările fictive. Doar dacă judecătorii ÎCCJ s-ar purta ca pe vremea lui Popa și a lui Bărbulescu, târâind dosarele cu anii, ar câștiga timpul necesar pentru ca mutilarea legilor justiției să îl salveze.

De aceea, după refuzul lui Tăriceanu de a-l susține într-o nouă aventură cu OUG, l-a asmuțit pe Toader împotriva Cristinei Tarcea. Speră ca măcar în efortul de a intimida judecătorii și de a revoca președintele Înaltei Curți să primească susținerea pe care Tăriceanu i-a refuat-o săptămâna trecută.

Agresivitatea tandemului Dragnea – Toader și a propagandiștilor care lucrează pentru ei nu se explică doar prin faptul că liderul PSD se află într-o cursă contracronometru ci și pentru că se simte trădat. Anul trecut, în octombrie, Dragnea era convins că a cucerit și Instanța Supremă și că îi poate dirija deciziile precum pe cele ale Curții Constituționale. Cristina Tarcea părea că îi va îndeplini poftele precum Valer Dorneanu.

A fost momentul în care procesele în care erau judecați Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu s-au reluat de la zero, dupa ce unul dintre judecatorii din complet, Ana Maria Dascalu, a anunțat că urmează să se pensioneze peste câteva săptămâni. Însă, nu doar această decizie l-a convins pe liderul PSD că președintele ÎCCJ este de partea sa. Cu câteva zile în urmă, Cristina Tarcea votase în CSM în favorea propunerilor controversate făcute de Tudorel Toader pentru modificarea legilor justiției. Alături de critici înverșunați ai DNA și ai Parchetului General - Gabriela Baltag, Lia Savonea și Victor Alistar.

 „Nu mă ascund, nu îmi este jenă - votul meu a fost de a acorda un aviz cu observaţii asupra proiectelor, din două motive. În primul rând, este mesajul public - un sistem guvernat de legi adoptate în 2004 se impune modificat. Argumentul al doilea este că prin avizul cu observaţii pe care l-am fi putut acorda am fi atras atenţia tuturor, inclusiv iniţiatorilor, asupra punctelor nevralgice”, își justifica atunci Cristina Tarcea susținerea pentru proiectul lui Tudorel Toader, cel pe care azi îl acuză de politizarea justiției.

Nu era primul semn că președintele ÎCCJ s-ar putea distanța de linia verticală a predecesoarei sale, Livia Stanciu, și că înclină spre o coabitare comodă cu liderii politici cu probleme penale. Cel mai îngrijorător a fost o propunere făcută, în februarie 2017, de către o judecătoare de la Înalta Curte, Simona Marcu, care coordonează o comisie în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Și Simona Marcu avea să voteze, alături de Cristina Tarcea, în favoarea propunerilor lui Tudorel Toader de modificare a legilor justiției. Propunerea judecătoarei Marcu, făcută în numele CSM, a fost primită cu elogii de site-ul Luju.ro:

”De departe, cea mai importanta modificare din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara se regaseste la art. 19 si se refera la inlocuirea completelor de 5 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie cu complete de 9 judecatori supremi. Din componenta completelor de 9 judecatori, conform propunerii CSM, ar urma sa faca parte judecatori din toate sectiile instantei supreme, in toate materiile (civil, contencios), inclusiv in materie penala.

Amintim ca "plutoanele de executie" de 5 judecatori de la ICCJ au fost create de fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu sub pretextul "Legii micii reforme" (202/2010) care, sub masca unei celeritati, a incalcat principiul repartizarii aleatorii a dosarelor, astfel incat a nascocit complete de 5 judecatori in penal, care sa fie conduse de presedintele si vicepresedintele Inaltei Curti.

Completele "aleatorii" de 5 judecatori sunt stabilite anual, prin tragere la sorti. Practic, prin aceasta modificare s-a obtinut ca toate dosarele demnitarilor sa ajunga in ultima faza de judecata la completele conduse de oamenii fostului presedinte Traian Basescu.”

Judecătoarea Simona Marcu luase la ochi completele de 5 judecători care și-au pus semnătura pe cele mai răsunătoare condamnări pentru corupție. Propunerea urmărea, practic, înlocuirea lor cu unul singur, de nouă membri, ”diluat” cu judecători de la alte secții, considerați mai puțin intrasigenți.

Scriam, în mai 2017: ”În final, CSM nu și-a asumat propunerea judecătoarei Marcu, deși LuJu o prezenta ca pe un fapt împlinit. Cu toate acestea, semnalul a fost receptat cum se cuvine de Liviu Dragnea. Și nu a fost nici singurul și nici de departe cel mai promițător pentru el.

De aceea era zâmbitor în dimineața zilei de luni, 24 aprilie, când urma să primească verdictul (la cererea de anulare a condamnării în dosarul ”Referendumul” și de rejudecare a apelului) și își declara încrederea în justiție. Din păcate pentru el, nu i-a ieșit. Judecătorii din ”plutoanele de execuție” au rămas surzi la mesajele colegilor și i-au menținut pedeapsa.”

Însă, nu a pus eșecul pe umerii președintele Înaltei Curți. A continuat să creadă că este de partea sa. Iar votul Cristinei Tarcea, din CSM, în favoarea lui Tudorel Toader, a fost o primă confirmare că nu se înșeală. Când s-a decis, în octombrie 2017, reluarea de la zero a procesului privind angajările fictive nu a mai avut nicio îndoială: recuperase Înalta Curte din mâinile ”statului paralel.”

Ce s-a întâmplat de atunci încoace, de ce s-a întors Dragnea împotriva celei despre care credea că este de partea sa? De ce o acuză acum că pune presiune pe judecători pentru a judeca rapid apelul? A primit trei ani și șase luni cu executare în același dosar pe care anul trecut îl credea ca și rezolvat.

Iar dacă peste eșecul încercării de rejudecare a dosarului ”Referendumul” a trecut, sentința din 21 iunie nu i-o poate ierta. Chiar dacă nu își imaginează că a influențat-o direct, o consideră vinovată că nu a intervenit pentru el. Cu atât mai mult cu cât în ultimele luni, poziția Cristinei Tarcea s-a schimbat considerabil. A devenit una dintre cele mai importante voci care se opun asaltului PSD-ALDE în justiție. Iar ultima sa replică o dovedește din plin:„Hai să fim sinceri şi să dăm lucrurile pe faţă. Probabil că şi dumneavoastră sunteţi conştienţi, nu numai eu, că a venit sezonul la revocări şi la ICCJ.”

Da, după ce s-a agățat cu disperare de ideea unei noi Ordonanțe de Urgență, Dragnea se agață acum de speranța că va putea reîntoarce Înalta Curte de Casație și Justiție în epoca ”Voicu – Costiniu” pentru a-și amâna sentința definitivă. Și va lovi în Cristina Tarcea și în toți judecătorii pe care nu îi poate influența cu tot ce îi pică în mână, scrie Dan Turturică pe  Digi24.ro .

Distribuie Distribuie Comentarii