Dragnea anunţă CExN miercuri şi reafirmă că nu vor exista execuţii; comasarea unor instituţii - propusă de la Guvern

Dragnea anunţă CExN miercuri şi reafirmă că nu vor exista execuţii; comasarea unor instituţii - propusă de la Guvern

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat convocarea Comitetului Executiv Naţional al partidului pentru miercuri, urmând să fie discutată evaluarea secretarilor de stat şi a reafirmat că nu are de gând "să execute pe nimeni". El a adăugat că guvernul va fi cel care va propune restructurarea sau comasarea unor instituţii.

Dragnea a precizat, la finalul Biroului Permanent Naţional la PSD de luni, că premierul Viorica Dăncilă a prezentat o informare privitoare la perioada de la instalare şi până în prezent, precum şi care sunt acţiunile pe care le-a întreprins.

"De asemenea, s-a discutat un set de priorităţi pentru perioada următoare, a vorbit de asemenea cum a gândit comunicarea şi relaţionarea între guvern, parlament şi coaliţia de guvernare. S-a discutat de asemenea despre importantele priorităţi legislative, au vorbit cei doi lideri de grup de la Senat şi Camera Deputaţilor. (...) Am vorbit de asemenea despre CExN de miercuri care va avea ca principal punct la ordinea de zi sperăm încheierea discuţiei despre evaluarea secretarilor de stat care sunt acum în funcţie", a precizat liderul PSD.

Întrebat dacă s-a discutat despre restructurarea sau comasarea unor instituţii, Dragnea a spus: "Aştept de la guvern să vină cu aceste propuneri".

El a susţinut că se înţelege bine cu preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău. "Azi m-am înţeles foarte greu, pentru că era răcit cobză şi i-am şi luat ţigările din faţă. Le-am spus şi colegilor mei că sunt nişte prostii acele informaţii care au ieşit nu ştiu de unde. Am spus că eu, personal, nu am de gând că execut pe nimeni, nici pe domnul Oprişan, nici pe domnul Codrin Ştefănescu, nici pe domnul Niculae Bădălău, chiar nu", a arătat Liviu Dragnea.

El exclude un vot în CExN de miercuri în care să se propună sancţionarea unor membri de partid. "Da, eu exclud această variantă, sub nicio formă eu nu voi propune, şi dacă cineva va propune voi încerca să uzez de influenţa mea în CExN să nu se ajungă la asta", a completat preşedintele PSD.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile ministrului Muncii conform cărora cei care nu au cotizat cel puţin 10 ani la sistemul de pensii nu vor mai fi pensionari, ci asistaţi social, preşedintele Camerei Deputaţilor a arătat că îşi va exprima punctul de vedere doar când va vedea "un proiect care este analizat bine, supus discuţiei în coaliţia de guvernare de către primul ministru şi ministrul de resort".

"După care vom avea poziţii publice şi susţinere pe un proiect care este finalizat. Nu vreau să-mi dau cu părerea despre idei sau ipoteze", a adăugat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri