Dragi procurori, e rândul vostru!/Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

Dragi procurori, e rândul vostru!/Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

Noile dezvaluri de presa in privinta procurorului general interimar, Bogdan Licu, fac si mai presanta plecarea acestuia din fruntea Parchetului General. Este demolator pentru imaginea si moralul intregului corp al procurorilor din Romania ca in fruntea lor sa fie ceea ce autorii acestei ultime dezvaluri numesc un "plagiator in serie", recidivist, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe  Ziare.com .

Asta lipsea acestei tari, sa avem un plagiator in serie sef ierarhic al tuturor procurorilor din Romania.

Noua dezvaluire despre golaniile academice ale dlui Licu, extrem de bine documentata si argumentata, vine dupa acuzatia de plagiat comis in teza de doctorat a domniei sale,  documentata de Emilia Sercan,  care a descoperit ca jumatate dintre pagini sunt copiate.

Da, si dna Kovesi a fost acuzata de plagiat. De Mugur Ciuvica. Dar LCK s-a luptat pentru teza si titlul sau si  CNATCDU a respins de doua ori acuzatia de plagiat , ultima oara de catre o comisie avand in componenta profesori care predau la mari universitati straine.

Dl Licu a fugit de verdictul CNATCDU cu atata disperare incat a ajuns sa dea in judecata ministerul Educatiei pentru a-l obliga sa-i retraga titlul. Sustinea ca verificarea tezei il afecteaza la imagine si la salariu. A pierdut. A cerut suspendarea verificarii tezei sale de catre CNATCDU.  A pierdut.  Ca un detaliu, doctoratul a fost obtinut la Academia Nationala de Informatii, avandu-l coordonator pe Gabriel Oprea.

Iar in 2013,  Hotnews  arata ca proiectul de management cu care dl Licu a concurat pentru pozitia de procuror general adjunct al Romaniei era partial copiat din proiectul pentru ICCJ al judecatorului Iulian Dragomir.

In mod normal, aceasta rusine pe obrazul justitiei din Romania va fi in curand stearsa pentru ca  procedura pentru desemnarea noilor sefi de parchete, PICCJ, DNA si DIICOT, este deja declansata.

Sigur ca ar fi fost ideal ca ea sa aiba loc dupa corectarea legilor justitiei. Dar daca suntem realisti si ne uitam la ce se intampla in Parlament, unde guvernul Orban a primit o lovitura importanta prin adoptarea motiunii impotriva dlui Citu, ar trebui sa ne fie clar ca dorita modificare nu se va produce, daca se va produce, decat dupa alegerile parlamentare, adica nu mai devreme de un an si jumatate in cazul unei proceduri rapide in noul Parlament.

Un an si jumatate cu Licu procuror general plagiator in serie si cu toate trei parchetele in provizoratul interimatelor? Asta numai daca vrem sa ingropam cu totul justitia.

In plus, ceea ce a fost modificat in procedura de numire a procurorilor sefi fata de forma in vigoare din 2005 incoace este imposibilitatea presedintelui de a respinge o a doua propunere a ministrului Justitiei. Credeti ca dl Predoiu ar forta astfel mana presedintelui Iohannis? Sa fim seriosi!

In rest, exigenta MCV care cerea un sistem de selectie robust si transparent mie mi se pare indeplinita. Din comisia de examinare fac parte si specialisti din afara ministerului: un procuror (care a urmat cursuri de management si organizare institutionala), desemnat de Sectia de procurori a CSM, un reprezentant al Institutului National al Magistraturii, desemnat de directorul INM, un specialist in management, organizare institutionala si comunicare, desemnat de Facultatea de management ASE, un psiholog desemnat de CSM.

Iar interviul fiecarui candidat este filmat si transmis in direct pe site-ul ministerului Justitiei. Asa ca oricine poate vedea cum a performat fiecare dintre candidati si daca alegerea comisiei va fi fost cea corecta.

Da, este adevarat ca noua conditie de vechime, ridicata la 15 ani, restrange mult plaja celor care se califica sa candideze. Dar intre a merge acum cu aceasta conditie mai departe si a astepta, cel putin un an si jumatate, modificarea, care nu se mai poate face prin OUG din cauza referendumului, cred ca nu e o alegere greu de facut.

Din informatiile mele, dl Licu incearca sa acrediteze prin toate metodele cel putin implicite ca este favorit detasat, daca nu chiar mai mult. Nu vad de ce si-ar da cineva silinta sa faca o comisie cu asemenea componenta si sa filmeze interviul, daca pregateste un fake.

In plus, atat presedintele Iohannis, cat si ministrul Predoiu au spus ca integritatea, inclusiv academica, va fi un criteriu esential de selectie.

Imediat dupa declansarea procedurii, ministrul Justitiei i-a trimis procurorului general o nota in care ii solicita sa incurajeze procurorii sa se inscrie la concurs. Aveti mai jos documentul ministrului Predoiu:

Doc

/

Dl Licu nu stiu sa se fi grabit sa transmita mesajul ministrului, poate pentru ca nu doreste sa se afle ca ministrul vrea o participare cat mai larga la concurs.

Nici la DNA situatia nu e cu mult diferita. Dl Nistor, sef interimar, acrediteaza o senzatie de definitiv. Le-a si spus procurorilor in adunarea generala ce planuri de viitor are, o atitudine din care unii au inteles, cu sau fara intentia dlui Nistor (ca sa nu facem procese de intentie), ca nu mai are niciun rost sa-si bata capul.

Nu cred ca acest concurs este aranjat, in primul rand din motive pragmatice. Deocamdata, noua putere nu a livrat prea multe din cele promise, mai ales in justitie si mai ales in plan extern, unde dupa abrogarea abrupta a recusului compensatoriu e chiar pe minus.

Nu cred ca dl Predoiu si dl Iohannis isi pot permite sa numeasca in fruntea ICCJ un plagiator in serie, iar la DNA exact pe cel care a condus comisia care l-a adus in parchetul anticoruptie pe celebrul procuror Portocala. Si poate intr-o zi ar fi de discutat daca dl Nistor si dl Portocala aveau unele metode comune de ancheta.

Dar cel mai important mi se pre ca dl Nistor este sef de facto al DNA de aproape un an, un an in care DNA a fost in moarte clinica. Nici macar cetatenii, care altadata inundau cu reclamatii, nu mai au incredere sau tragere de inima sa sesizeze DNA.

Eu cred ca dnii Predoiu si Iohannis inteleg ca momentul de blocaj prin care trec parchetele din Romania are nevoie de un punct de fractura si restartul nu poate fi asigurat de figuri prafuite si controversate.

E nevoie de figuri proaspete, de oameni cu alte idei, cu alta viziune, care sa reporneasca sistemul. Dar pentru asta e imperios necesar ca ministrul Justitiei si presedintele sa aiba de unde alege.


De aceea, cred ca pentru procurori este un moment in care ei insisi trebuie sa lupte pentru sistemul din care fac parte si pentru profesia lor. Un val de candidaturi reprezinta si cea mai buna metoda de a combate un blat, pentru cei care se tem de asa ceva.

Dar daca Licu si Nistor vor candida singuri, sa nu se mire nimeni, in primul rand procurorii, ca ei vor castiga. Si nici sa nu se planga.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!