Draghi: BCE nu exclude o nouă reducere a dobânzii cheie, dacă va fi nevoie

Draghi: BCE nu exclude o nouă reducere a dobânzii cheie, dacă va fi nevoie

Banca Centrală Europeană (BCE) este hotărâtă să continue o politică monetară relaxată şi să acţioneze, inclusiv prin măsuri neconvenţionale, dacă situaţia din zona euro va necesita acest lucru, a declarat joi preşedintele instituţiei, Mario Draghi.

Preşedintele BCE, Mario Draghi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu excludem o nouă relaxare a politicii monetare, o reducere a dobânzii", a spus Draghi după şedinţa consiliului guvernatorilor la care s-a decis menţinerea dobânzii cheie la nivelul de 0,25%, în pofida inflaţiei care s-a îndepărtat periculos de obiectivul de 2% al instituţiei.

În luna martie, preţurile din zona euro au crescut cu 0,5%, după un avans de 0,7% în februarie.

Draghi a reiterat însă că nu crede în pericolul deflaţiei, sinonimă cu o scădere generalizată a preţurilor şi declin economic.

BCE anticipează pentru acest an o inflaţie de 1% în zona euro, urmată de 1,3% în 2015 şi 1,5% în 2016.

"Acest fapt nu înseamnă să rămânem indiferenţi", a spus Draghi, subliniind că BCE urmăreşte cu atenţie evoluţia preţurilor şi este gata să se folosească, în afară de dobânzi, de instrumente neconvenţionale pentru menţinherea stabilităţii preţurilor, inclsiv suplimentarea lichidităţilor prin achiziţii de active.

Şeful BCE a precizat că membrii consiliului guvernatorilor s-au arătat în unanimitate pregătiţi să folosească aceste instrumente neconvenţionale, dacă va fi necesar.

El a mai spus că nivelul euro în raport cu alte valute este un element foarte important pentru stabilitatea preţurilor şi va fi urmărit îndeaproape, chiar dacă acest lucru nu este un obiectiv al politicii monetare.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, s-a declarat miercuri îngrijorată de riscul producerii unei deflaţii în ţările dezvoltate, în special în zona euro, fenomen care ar restrânge cererea şi activităţile economice.

Pentru a îndepărta acest pericol, Lagarde consideră necesar ca Banca Centrală Europeană (BCE) să relaxeze în continuare politica monetară, în special prin măsuri neconvenţionale.

FMI a cerut deja BCE, la începutul lunii martie, să reducă dobânda de politică monetară şi să crească lichidităţile din piaţă prin achiziţii de active.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!