Observ că trimisului în judecată pentru fapte de corupţie Victor Viorel Ponta i s-a urcat din nou puterea la cap. Şi nu doar puterea. Dar mai ales nesimţirea. Aroganţa de băieţaş de cartier care, după ce-şi bate, umileşte şi îşi fură toţi vecinii, vrea să le fie preşedinte de bloc. Aşa se face că Ponta se visează acum şef la Camera Deputaţilor, scrie  Ramona Ursu pe Blogul său din Adevărul, într-un nou material excepțional.

N-am să vorbesc prea mult despre golanii din partidul acela al lui care-l susţin. N-am să vorbesc pentru că nici nu m-aş fi aşteptat la altceva. Ce pretenţii am putea avea de la o adunătură de politruci bântuiţi de dosare penale, învăţaţi mai mult cu birourile de magistraţi decât cu cele ale instituţiilor în care ar trebui să muncească? De la nişte corupţi de ultimă speţă, conduşi de condamnatul definitiv la puşcărie Liviu Dragnea. De la nişte comunistoizi cu cel mult patru clase trecute pe bune, care au jefuit şi sugrumat, un sfert de veac, poporul. De la nişte loaze care au trăit toată viaţa pe spinarea ţării, nişte parveniţi înspăimântaţi că urmează să ia calea puşcăriilor.

E normal ca toţi mafioţii ăştia care au împânzit România să-l vrea pe Ponta, din nou, mare şef prin stat. Până la urmă, cine ar putea să schilodească mai bine legile unei ţări? Cine ar putea da în cap mai bine justiţiei, dacă nu unul ca Victor Viorel, disperat şi el de gândul că, în curând, îl poate aştepta celula? Ca să nu mai vorbim despre CV-ul impresionat al fostului lider comunist (mă rog, pesedist, cum vreţi) Ponta, expert în lovituri de stat, în nenorocirea justiţiei şi în golănii financiare, cu care ne-a făcut de râs în faţa tuturor liderilor lumii.

Dar mă întreb, tovarăşe Ponta, cât de bolnav de ticăloşie, cât de disperat poţi fi ca tu, ăla bătut cu pietre în piaţa publică de zeci de mii de oameni, huiduit de sute de mii de români din toată ţara, alungat din Guvern ca ultimul criminal, ca ultimul hoţ al neamului, să te gândeşti să revii într-una dintre cele mai mari funcţii în stat? Nu pot să nu mă întreb ce minte bolnavă, ce suflet degradat poţi avea să vrei din nou funcţii publice, după ce ai fost prins că ţi-ai furat teza de doctorat? După ce ai condus un Guvern hoţ şi criminal, a cărei conştiinţă ar trebui să fie încărcată măcar cu sufletul unui poliţist ucis de interesul naţional al unui dubios ca Oprea? Ce hal de om poţi fi să umbli iar după putere, la doar câteva luni după ce o ţară întreagă şi-a urlat durerea după cele 64 de suflete care au ars în Colectiv, după zecile de tineri nenorociţi pe viaţă de un sistem măcinat de corupţie.

Intuiesc, tovarăşe Ponta, ce e în mintea ta. Îmi e chiar foarte clară logica pesediştilor ca tine, care nu şi-au mai schimbat joculeţele politice perverse încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Ştiu ce-i în mintea ta. Şi, poate, într-un fel, ai şi dreptate, în lumea strâmbă din care vii tu. Ţara asta sărăcită, prostită, spălată pe creier de toate antelene manevrate de nişte politruci costumaţi în jurnalişti ţi-a demonstrat, zeci de ani, că tu şi cu gaşca ta de mafioţi puteţi jefui la infinit, puteţi minţi, puteţi călca în picioare legi şi magistraţi, pentru că tot voi rămâneţi la putere. Ţara asta hărţuită de voi toţi, de toate scursurile societăţii care au ocupat fiecare colţ de instituţie publică, ţara asta a noastră e aproape pierdută. E sătulă. E scârbită. E obosită. S-a săturat de voi. S-a săturat de tot. A mai rămas din ea o masă de manevră care vă scoate, de zeci de ani, voturile la liman. Şi-a mai rămas încă ceva. Ceva ce tu, tovarăşe Ponta, nu ai putut controla niciodată. A mai rămas ceva esenţial.

Au mai rămas unii care nu uită. Care nu iartă. Care muncesc cinstit în ţara asta. Au mai rămas unii şcoliţi pe bune. Au mai rămas unii cu visuri mari. Unii cu credinţă mare în ei, în bine, în dreptate, în Dumnezeu. Au mai rămas, tovarăşe Ponta, unii pe care nici tu şi niciun alt politruc ca tine nu-i poate cumpăra cu pungi de făină, cu sticle de ulei, cu nimic, dar nimic altceva. Au mai rămas unii pe care nu îi poţi păcăli, nu îi poţi manevra. Au mai rămas unii care nu sunt din cercurile voastre de mafioţi, care nu ştiu şi nici nu vor să ştie cum e să fie din marea famiglie politică a ţărişoarei, unde totul are un preţ. Inclusiv viaţa. Au mai rămas unii, nebuni, idealişti, frumoşi, luptători, îndrăgostiţi de ţara asta, sătui să tot fie conduşi de hoţi şi de analfabeţi. Au mai rămas unii pe care nu i-aţi putut alunga. Au mai rămas unii de care tu, tovarăşe Ponta, ai fugit întotdeauna. Unii pe care ai vrut să-i ignori. Am mai rămas noi, coşmarul vieţii tale. Ăia care te-am demascat. Ăia care te-am făcut să pierzi toate, dar toate bătăliile politice pe care le-ai avut până acum. Am mai rămas, chiar şi în ţara asta pe care aţi crezut că aţi ucis-o, unii de care ai să treci doar luând calea puşcăriei sau lungul drum al uitării.

P.S.: Observ, tovarăşe Ponta, că-ţi place să scrii pe Facebook. Desigur, asta nu-i interzis, chiar şi când tot ce îndrugi sunt prostii. Aşa am observant că-ţi place să scrii asemeni unor cocalari. Adică „fff” stupid. Ei bine, în cazul ăsta, nu pot să nu mă întreb cât de fff orbit de putere, cât de fff disperat, cât de fff slab ca politician poţi fi să îţi imaginezi că tu, Victor Viorel, te mai poţi întoarce în fruntea acestei ţări? Că te mai poţi întoarce fără să nu scoţi în stradă tot neamul ăsta, unit mereu, în ceea ce te priveşte, doar împotriva ta.

Distribuie Distribuie Comentarii