Dr. Cristian Radu: Aceste ultime zece zile - cumplite pentru medicii români; au muncit mult

Dr. Cristian Radu: Aceste ultime zece zile - cumplite pentru medicii români; au muncit mult

Răniții din clubul Colectiv au primit același tratament pe care l-ar fi avut și în Germania, a declarat, marți, la Spitalul de Urgență Floreasca, medicul chirurg plastician Cristian Radu, care profesează în această țară.

"În ultimele zile am văzut aproximativ 50 de pacienți, mulți dintre ei într-o stare foarte bună. Au primit același tratament pe care l-am fi acordat și noi în Germania. Ne gândim acum că sunt patru sau cinci pacienți care trebuie transferați. (...) Din ce am putut vedea, aceste ultime zece zile au fost cumplite pentru medicii români, au muncit foarte mult. Tot ce vrem să facem acum este să îi ajutăm, nu să facem altceva decât au făcut ei, doar să îi ajutăm în această situație extremă", a spus medicul.

La Spitalul Floreasca a fost prezent și un medic german specialist în Traumatologie, care a precizat că ceea ce au făcut medicii români în ultimele zile este ''incredibil". "Ce am văzut în ultimele două zile a fost extraordinar. Vreau să le mulțumesc tuturor doctorilor, profesorilor, asistenților care au lucrat fără oprire. Ați făcut o treabă extraordinară", a spus medicul traumatolog.

La rândul său, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Germaniei, Achim Troster, a afirmat că personalul medical s-a comportat excepțional în situația tragică de la Colectiv.

"Deja în ultimele zile trei pacienți sunt tratați în spitalele din Germania. Am vorbit cu părinții victimelor grav rănite din Germania și sunt foarte recunoscători medicilor și asistentelor din România care s-au comportat excepțional în situația aceasta tragică. Nu putem decât să sprijinim tot ce s-a făcut în cazul acestea tragedii și felul în care a fost gestionată situația", a spus diplomatul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen